N-am m-ai scris de o vreme. Timpul s-a scurs și se scurge așa de repede... dar tot ce scriem sperăm să rămână scris pentru noi și pentru generațiile care ne urmează.
Omenirea a trecut tot timpul prin perioade politice care i-au marcat istoria, care au avut un efect asupra națiunilor într-un fel sau altul.
Scriu din Portland Oregon, unde și locuiesc. Călătoresc mult prin oraș și prin suburbiile acestuia. Am văzui în ultimii ani cum imaginea acestui oraș de la afluența celor două râuri, Wilamete și Columbia, s-a schimbat drastic ... în rău.
Orașul, ca și de altfel cam tot restul țării, a fost pângărit de o clică politică nefuncțională cărora le pasă mai mult de “renovarea” străzilor pentru a-i acomoda pe bicicliști, care nu sunt neapărat majoritari pe străzile orașului, și care parcă se sfiesc să folosească pistele de bicicliști de pe străzile ruinate pentru a-i acomoda pe ei “regii si reginele drumurilor” decât să investească sutele de mii de dolari folosiți pentru aceste proiecte speciale în scopuri care ar ajuta cu adevărat societatea.
Aleșii orașului nostru sunt preocupați mai degrabă de programe inclusiviste prin care să ne învețe cum să folosim pronumele personale pentru bărbați și femei, decât să se ocupe de lucruri care ar beneficia populația. Un bun exemplu sunt drumurile, da drumurile. Cum am mai spus, prin natura ocupației, călătoresc mult prin oraș, și pot să spun că chiar dacă nu sunt gropi cum erau prin România anilor trecuți, drumurile din Portland sunt denivelate, sparte și cârpite la loc de îți este groază să conduci pe ele. Da, cred că România a ajuns să aibă drumuri mai bune decât orașul Portland.
Apoi, în ultimii aproape patru ani de incomptență politică, pornită chiar de la Washington, pandemia de homles (oamenii străzii - folosesc termenul ro-englez de pe aici HOMLES) care sunt peste tot. Au pângărit imaginea orașului ca niciodată. Sunt peste tot, nu trec câteva minute de condus cu autovehiculul că le vezi corturile mizerabile peste tot, pe marginea drumurilor, prin oraș și prin periferiile orașului.
Orașul Portland, cu toate că este așezat strategic la afluența celor două râuri amintite, se bucură de o frumusețe naturală extraordinară, are 4 sezoane, este înconjurat de dealuri și munți, cu brazi și conifere care sunt verzi tot timpul anului, este imaginea perfectă a conducerii de la Washington unde la putere sunt cei mai incompetenți conducători din istoria Americii: un Moș bătrân bâlbâit și confuz care abia se poartă și care ar aparține normal unui azil de bătrâni și o doamnă care nu știe nici ea să lege două cuvinte de-olaltă și acelea întrerupte de un râs sadic, sarcastic, fără sens, aproape demonic.
Și culmea, chiar această doamnă incomptentă a fost aleasă de către mai marii Partidului Democrat (nu de către delegații poporului, cum a fost ales actualul președinte Joe Biden) ca să candideze la funcția de președinte al Statelor Unite pentru următorii patru ani împotriva fostului președinte Donald Trump.
Culmea, că aceștia doi au și avut deja o dezbatere “ca la carte” în care canalul de televiziune selectat de către partidul democrat au încercat să îl “încolțească” pe fostul președinte care și-a ținut “cool-ul” și a reușit să le țină piept celor doi măscărici aleși “pe ochi” de către conducerea canalului (numele acestora nu e important, nici a lor nici a canalului mass-media).
Ce nu înțeleg eu, și nici marea majoritate a americanilor nu cred că înțeleg ca și mine: de unde atâta ură pentru o persoană care își iubește țara?
Adică l-au dus prin tribunale cu tot felul de lucruri care nu trebuiau să ajungă pe acolo, canalele mass-media al partidului liberal democrat au spălat pe creier o parte a populației până acolo că doi “zeloți ai partidului” au chiar încercat să îi ia viața, primul i-a atins doar urechea, ținta a fost capul fostului Președinte, dar acesta, culmea, a întors capu chiar când glonțul a ajuns aproape de țintă ..., interesant, cred că a fost un miracol că glonțul nu și-a atins scopul, apoi al doilea atentat asupra lui Trump recent, în timp ce acesta era pe terenul de golf. Nu scriu detalii, pentru că sunt peste tot în mass-media.
Ce nu înțeleg atât eu cât și mulți dintre americanii de rând ca mine, sunt două lucruri:
1. Ce îl determină pe acest om care ar putea să își petreacă bătrânețea bucurându-se de familie, jucând Golf și alte lucruri pe care le-ar putea face un om la vârsta lui, să candideze pentru președinția Statelor Unite? O fi fiind ceva spiritual la mijloc?
2. De ce îl urăsc oponenții lui cu atâta patimă? Ce o fi făcut acesta așa de rău pentru a fi urât chiar de moarte? O fi fiind ceva spiritual la mijloc?
Până vom avea răspunsul la cele două întrebări, America continuă să fie de râsu’ lumii și la batjocora popoarelor... conduse de un moș incompetent care abia se mai ține pe picioare și o femeie a cărei materie cenușie este compusă din “materie de râs”.