INTRODUCERE
Introducere – Secțiunea 12
Doar dacă - și aici este CHEIA de studiat! – o logică este preluată și acceptată de mai mulți, ea va deveni o logică solidă și adevărată. Hm! Cum omul este în majoritate dedicat confortului – mai ales intelectual – va accepta o logică care i se pare „logică” și atunci cei doi devin grup, grupul devine comunitate, comunitatea devine partid, iar partidul este condus de o logică care nu se aplică și la cei care refuză confortul, mai ales confortul intelectual, DAR mulțimea are influență puternică, așa cum i-a spus Lăpușneanu lui Moțoc.
Studiu de Caz 1.3 – Puterea Mulțimii
Lăpușneanu și Moțoc sunt două caractere în nuvela istorică “Alexandru Lăpușneanu”, scrisă de Costache Negruzzi (1808 – 1868), scriitor român cu o importantă înfluență în cultura românească. Această nuvelă, care folosește date istorice și dialoguri fictive a fost publicată în 1840 în primul număr al revistei Dacia Literară din Iași. Negruzzi demonstrează un talent socio-psihologic înăscut, scoțând în evidență atât caracteristica liderilor români din perioada secolului 16. Alexandru Lăpușneanu a domnit de două ori în Moldova având prima domnie între 1552–1561, iar ce-a de-a doua între 1564–1568. Dialogul dintre Lăpușneanu și boierul Moțoc, la care am făcut referire, se întâmplă în cea de-a doua domnie.
Invit să citiți această nuvelă de doar 12 pagini fiindcă veți pipăi intelectual nu numai modalitatea de scriere a lui Negruzzi, dar și spiritul descris in aceste pagini. Este dureros să vezi că trădarea este deja un obicei în rândul boierilor moldoveni, care, fiind o boală ușor transmisibilă, a fost preluată și de boierii din Valahia și Transilvania. Ce este interesant la Negruzzi, este faptul că subiectul de la momentul dialogolui prezintă o dilemă de moralitate, la fel de etică cât și judiciară, folosită de Professorul Michael J. Sandel în cursul lui de justție la Universitatea Harvard, USA. Lăpușneanu, în urma faptului căci mulțimea, strânsă în fața porților clădirii în care se aflau ei doi, cereau capul lui Moțoc. Lăpușneanu îi pune întrebarea dilemică lui Moțoc: „ … să omor o mulțime de oameni pentru un om … ?” Moțoc ceruse lui Lăpușneanu să tragă cu tunul în mulțimea care îi vroia moartea, căci oricum erau proști, iar el era un boier important.
Cât de moral și etic era Moțoc, și cât de moral și etic era Lăpușneanu? Oare este just să omori un om ca să scapi … să zicem 20 … (în fața porților era o mulțime de oameni, ceea ce mă face să cred că erau mai mulți de 50) … sau să omori 20 de oameni ca să scapi un om?
Ceea ce pot spune este că motivația domnitorului Lăpușneanu de a-l sacrifica pe Moțoc nu a fost în urma unei îndelungi deliberări și analize de etică, moralitate și justiție, ci împlinirea satisfacției de răzbunare, suprapusă pe un interes politic, pentru satisfacția masei de oameni care reprezenta o forță fizică dificil de controlat. Perversitatea lui Lăpușneanu adăugând „ … nu ar fi păcat? Judecă dumneata singur” este o altă caracteristică a omului lipsit de orice virtute. Și stau și mă întreb, și vă invit și pe voi să faceți același lucru: oare din ce secol România este condusă de lideri lipsiți de virtute!?! (și mă refer la cele trei mari teritorii care alcătuiesc România de azi). Iată de ce este nevoie de cât mai multe scrieri folosind paradigma onestologiei, în toate științele care-au fost perturbate/influențate ideologic.
Definiție1.6 – Paradigmă
Thomas Kuhn (1962), istoric și filosof american al științei, vorbește pentru prima dată de conceptul paradigmei și al shimbării paradigmei (engl., paradigm shift) - chiar al paradigmelor dacă considerăm influența unei categorii de paradigme asupra celorlalte. Paradigmele pot fi diferite funcție de domeniul la care ne referim. Kuhn se referă mai mult la conduita științifică, dar în acest tratat voi folosi aplicația paradigmei ca formă socială de definiție. O definiție pentru domeniul socio-psihologic de studiu, respectând conceptul Kuhn, ar suna cam așa: O paradigmă este înțeleasă ca un set de valori, convingeri, ipoteze (presupuneri), definind sisteme de măsuri caracteristice, care influențează activ, direct sau indirect, conduita socială.
Paradigme pot fi: paradigmă filosofică (de gândire), paradigmă științifică, paradigmă lingvistică, paradigmă psihologică, paradigmă sociologică, paradigmă politică, etc. De fapt, paradigmele sunt influente între ele! O nouă paradigmă știintifică va influența paradigma de gândire (filosofică) iar paradigma de găndire va influența paradigma socială, care prin comportamentul impus prin legi, datorită influențării paradigmei politice, va determina realinierea paradigmei psihologice ... și așa mai departe, într-un perpetum-mobile influențând viața socială. Când spun „viață socială” includ toate aspectele vieții umane: educație, politică, economie, medicină, alimentație, industrie, agricultură, etc.
Thomas Kuhn aduce o lumină nouă și mai amplă asupra întregii mașinării de schimbare a umanității prin concentrarea atenției asupra schimbării diverselor paradigme, în special a celei științifice. Într-un fel, Kuhn subliniază importanța a ce se studiază știintific, cât de adânc și cât de partinic, fiindcă în fiecare studiu există un interes particular sau de grup:
Apoi experimentele trebuie să aleagă dintre modalitățile alternative de aplicare a paradigmei către noua zonă de interes. (pg. 29)
Despre schimbări în societatea umană s-a vorbit și înainte de Kuhn, chiar dacă nu s-a folosit termenul de paradigmă. Cei mai însemnați gânditori care au influențat paradigma socială și despre care vom vorbi sunt: Platon (427 – 348 BC), John Locke (1632 – 1704), John Stuart Mill (1806 – 1873), Karl Marks (1818 – 1883), Max Weber (1864 – 1920), Friedrich Wilhelm Nietzsche (1844 –1900), Émile Durkheim (1858 –1917), Michel Foucault (926 – 1984) and Jacques Derrida (1930 –2004).
Printre filosofii considerați inventatori/descoperitori de noi paradigme sociale sunt și mulți alții care au preluat conceptul inaintașilor – sau mai bine zis paradigma de gândire - și au adus completări naturale sau de construcție-socială. Atunci când analizăm paradigmele sociale suntem obligați să ținem cont de Legea Existenței Umane (LEU).
Ce reduce accesul la cele două virtuți: cea intelectuală și cea caracterială?
Răspunsul la această întrebare este simplu: confortul intelectual. Vom vedea în capitolul Cunoașterea, căci creierul, deși este un organ puternic (ca memorie și ca fiziologie), este unul din cele mai confortabile organe. Și asta nu fiindcă muncește continuu – la creier muncă este o modă de viață! – ci pentru că informația creează noi sinapse neuronale. Creerea de sinapse înseamnă un effort în plus. După ce sinapsele sunt creeate, creierul cere să fie menținut la nivel ridicat de informare (voi aduce studii, în capitolul Cunoașterea, care confirmă biologia creierului, precum și cele spuse aici).
Deobicei cei care nu acceptă confortul intelectual ajung mult mai ușor în apropierea Adevărurilor-Unice! Cei care nu acceptă confortul intelectual au un creier educat să facă eforturi suplimentare fiziologiei (funcționării anatomice); fiindcă suntem obligați să recunoaștem de către studiile făcute până în prezent căci creierul se poate educa în funcționalitatea lui .