Biserica ortodoxă Sfânta Maria din Portland a organizat și anul acesta un picnic la mijloc de iulie, pentru ca atmosfera să fie foarte călduroasă. Rezultatele nu s-au lăsat mult așteptate, pentru că a fost o zi de cântec și voie bună. Preparatele culinare au fost la înălțime și grătarele în aer liber nu au avut o clipă de respiro, fiind sub presiunea continuă a focului care părpălea mici, pui și porc, pentru toate gusturile. Părintele Cosmin și alți câțiva enoriași s-au străduit să ofere participanților chiar vizionarea meciului important din Cupa mondială, care probabil i-a împiedicat pe absenți să fie alături de noi. Copiii s-au bucurat și ei de distracții pe măsura lor și de dulciuri și înghețată. A fost o zi minunată petrecută în aer liber cu satisfacții gastronomice, dar și cu timpul petrecut alături de prieteni, pe care ai prilejul să îi vezi mai rar.