Portland - Oregon

Fiindcă redacţia a primit multe întrebări în legătură cu acest subiect, oferim cititorilor, în afară de numărul de telefon și e-mail-ul redacţiei, contacte la care pot scrie direct întrebările lor. La întrebările dumneavostră se va răspunde în numărul următor - vă rugăm să precizaţi dacă nu doriţi să vi se publice numele

Marius Trăstănetz – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Milan M’Enesti – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

(continuare din numarul trecut)

RT: Și cât de mult vrea R3A să implice părinții? Totuși părinții au și slujbe, vin obosiți acasă, iar dacă este să fie atât de implicați nu ar fi mai bine pentru părinți să facă homeschooling?

MM: Am un respect deosebit pentru homeschooling. Deși nu am făcut homeschooling îmi pot da seama ce mare efort este pentru cel puțin un părinte (de-obiei este mama cea care face acest lucru) de a ajuta copilul să învețe materia necesară. Însă, când vorbim de educație, putem defini educația ca doar a învăța pentru a trece examenele statale?

Am stat de vorbă cu câțiva părinți care au făcut și (unii încă) mai fac homeschooling: motivele principale pentru care fac acest continuu efort este pentru că nu vor să aibă copii într-un mediu social unde pot căpăta obiceiuri nesănătoase, sau sa fie brutalizați, intimidați sau agresați (bullied) de alți elevi; răspunsurile lor au confirmat rezultatele multor studii făcute de mediul academic despre homeschooling (Collom, 2005[1]; Isenberg, 2007[2]; Ray, 2000[3]; Rudner,1999[4]). Adevărul este că în majoritatea cazurilor homeschooling-ul este făcut, în cazul părinților români, de cei care au experiență în educație. Totuși pentru a face un astfel de efort părinții au nevoie de timp. Deci cei care au munci care consumă mult timp nu au cum să supravegheze calitativ o educație facută acasă. R3A, prin faptul că are un caracter românesc, susținând valori morale și de echitate, oferind o educație calitativă, ușurează cu mult munca de supraveghere a educației copilului. Când vorbesc de implicarea părinților mă refer în primul rând la valoarea pe care o dă copilul educației în momentul în care vede că părintele este interesat de ceea ce face el/ea la școală. Dacă vă aduceți aminte, în Romania trebuia să mergem acasă să arătăm carnetul de note, care l-a sfârșit avea și rubrici cu mesaje pentru părinți. Mi-aduc aminte că tata în fiecare zi îmi cerea carnetul de note să vadă cum stau, și nu vreau să-l copii pe Ion Creangă, dar când luam o notă mai „scofâlcită” era vai de fundulețul meu. Bineânțeles că în ziua de azi nimeni nu mai aplică astfel de „tratamente” dure. Sunt alte metode mult mai eficiente și civilizate pentru a determina copii să aibă succes și să învețe cu plăcere, dar colaborarea dintre școală, parinți și comunitate este esențială nu numai pentru succesul copiilor dar și pentru relația dintre copil și părinți, cât și dintre copil și comunitate/societate. Cum spuneam - și-mi cer scuze că mă repet - școala trebuie să fie un loc familiar nu numai pentru copil dar și pentru părinte. Toți cei care au copii în școlile publice americane știu foarte bine că sub diferite pretexte școlile – în mod special profesorii/instructorii – nu au plăcerea ca părinții să îi „supravegheze” în munca lor. Este un mod clasic și depășit tocmai fiindcă nu dă rezultatele dorite mai ales cu copii din minorități. În prezent, sunt multe presiuni făcute de către mediul academic pentru a schimba acest lucru in Statele Unite, dar după cum spune proverbul românesc „Calul bătrân nu-l mai înveți la ham”, va trece ceva timp până caând eforturile prezente vor avea rezultat. Ori nu cred că e bine ca noi să așteptăm până atunci, riscând viitorul copiilor noștri. De fapt, acestă politică de înființare a școlilor tip charter este făcută tocmai pentru a da libertatea părinților să-și construiască un sistem de educație pentru copii care să satisfacă nevoile caracteristice.

RT: Să înțelegem că design-ul școlii românești este de fapt la dispoziția părinților?

MM: Da! Practic noi nu facem altceva decât să fim intermediari între comunitatea română și districtul școlar (care reprezintă de fapt ODE – Departamentul Educației în Oregon). Calitatea unora dintre noi de a fi specializați în educație ajută foarte mult la acest imens și complicat process, dar și ceilalți membri ai bordului R3A care au alte valori (business, economic-financiare, socio-politice, etc) aduc importante contribuții pentru definitivarea înființării școlii; bineînțeles căci contribuția părinților care sunt alături de noi cântărește foarte mult, și cu cât sunt mai mulți părinți (chiar dacă nu mai au copii în școli elementare) cu atât mai bine. Școala nu este făcută pentru părinți, nici pentru profesori, ci pentru copii, pentru elevi. Ei sunt cei care trebuie să beneficieze în mod direct.

RT: Dar credeți că aveți șanse ca de data aceasta, cu David Douglas School District, să primiți autorizația de înființare a școlii?

MM: Numai Dumnezeu cunoaște viitorul! Ce pot să spun este că David Douglas School District (DDSD) are alte reguli decât Portland Public School District (PPSD) în ce privește admisia aplicației, mult mai comfortabile. Cerințele sunt aceleași fiindcă, după cum spuneam, departamentul statal de educație urmărește îndeaproape modalitatea înființării școlilor tip charter; să nu ităm că acest departament are banii pe care îi distribuie districtelor școlare. Și față de anul trecut când am aplicat la PPSD, a apărut o lege (în ianuarie anul acesta) prin care dacă un district refuză aplicația de înființare a unei școli charter ODE are dreptul să revizuiască decizia districtului, în urma cererii aplicantului. Dacă ODE-ul găsește că aplicantul are capacitatea de a înființa școala, atunci dă licența de funcționare dar nu oriunde ci în districtul care a respins aplicația, impunând districtului să colaborareze cu școala.

RT: Acest lucru nu creează fricțiuni între district și școală?

MM: Nu am cum să răspund la această întrebare fiindcă nu s-a întâmplat și sper să nu se întâmple acest lucru în Statul Oregon. Ceea ce pot spune însă, este ca DDSD-ul ne-a primit foarte cordial și ne-a garantat că nu avem un timp limită precum la PPSD. Data pe care ei o au ca dată limită de primire a aplicației reprezintă data limită pentru posibilitatea de deschidere a școlii. Dacă se depășește data specificată școala nu mai poate fi deschisă în anul în curs, dar aplicația este luată în considerare pentru anul următor. Acest lucru este mult diferit de modalitatea impusă de PPSD care obligă ca aplicația pentru deschiderea școlii în anul următor să fie depusă într-o singură zi, între orele 8:00 si 17:00; dacă aplicația nu este depusă între aceste ore, în ziua specificată, nu este luată în considerare decât peste 2 ani. Acest lucru explică destul de clar cât de doritori de școli tip charter sunt unele districte. Dar mi-aș permite să spun – bazat în alte considerente specifice statului Oregon – că toate districtele au cam aceeași politică, numai că unele sunt mai diplomatice (de-obicei cele mici), altele sunt autoritative peste măsură fiindcă au putere (au un număr mare de studenți, deci implicit o sumă mare alocată). Cât ce privește șansa de a deschide R3A aplicând la DDSD, pot spune că este mult mai mare și sunt foarte optimistic ținând cont de cum se derulează acest lucru.

RT: Una din întrebările primite este despre grupul care se ocupă de această acțiune. Poți să ne spui dacă acest grup se limitează doar la cei care fac parte din bordul organizației?

(VA URMA)