Victory Romanian Christian Church – 30 de ani de istorie în inima comunității românești din Sacramento
Într-un weekend memorabil, comunitatea românească din Sacramento a sărbătorit 30 de ani de la înființarea Victory Romanian Christian Church – un centru spiritual care, de trei decenii, a fost un loc de închinare, sprijin și continuitate pentru generații de români.
Evenimentul aniversar s-a desfășurat pe parcursul a trei zile și a reunit români din toate colțurile Americii. Încă de vineri seara, în cadrul unei seri dedicate mărturiilor și amintirilor, s-au depănat amintiri despre începuturile bisericii, despre oameni și momente care au marcat această lucrare, despre credință trăită cu simplitate, dar cu multă statornicie.
Cu mare bucurie m-am reîntâlnit cu persoane pe care le-am cunoscut acum 25 de ani, când am ajuns în Sacramento, și care au fost parte din începutul acestei biserici – printre ei, John Nicorici, Cornel Vancea, Emil Radu, Gelu Fundureanu, alături de mulți alții care au pus, cu dedicare, primele cărămizi ale acestei lucrări.
Un moment special a fost acordarea unei diplome de apreciere din partea Romanian Community Center of Sacramento către Victory Romanian Christian Church, în semn de recunoaștere a sprijinului remarcabil oferit comunității românești de-a lungul timpului. Diploma a fost înmânată pastorului senior Valer Brâncovan, sub a cărui conducere înțeleaptă și statornică biserica a crescut și s-a consolidat.
Romanian Community Center of Sacramento este profund recunoscător pentru colaborarea și sprijinul constant al bisericii, care a găzduit și susținut de-a lungul anilor numeroase evenimente comunitare, sociale și civice, inclusiv acțiuni ale guvernului României.
Evenimentul aniversar a fost organizat cu grijă de pastorul Sam Toplean, cu sprijinul unei echipe dedicate de slujitori și voluntari. Am fost întâmpinați cu ospitalitate și atenție de persoane implicate activ în viața bisericii, precum Nelu Țif, iar atmosfera generală a fost una de sărbătoare autentică și părtășie sinceră.
Programul muzical a fost susținut de grupul de închinare al bisericii, coordonat de Lavinia Olaru, împreună cu Cornel Câta – voci cunoscute și îndrăgite în muzica creștină românească – alături de soțul Laviniei, Fane Olaru, implicat activ în organizare și sprijin logistic.
Victory Romanian Christian Church este astăzi un centru creștin modern, amplasat într-o zonă centrală, cu multiple săli destinate activităților educaționale, sociale și spirituale. Este un loc unde se formează generații, unde tinerii pot învăța, se pot conecta între ei și pot trăi credința în limba română, într-un mediu prietenos și bine organizat.
De-a lungul anilor, biserica a fost gazda multor evenimente importante pentru diaspora românească – alegeri, conferințe, întâlniri culturale și proiecte comunitare. Spiritul samariteanului milos – de a sluji, de a ajuta, de a primi cu brațele deschise pe cei în nevoie – rămâne o marcă vie a acestei lucrări.
Această aniversare a fost o celebrare a trecutului, o afirmare a prezentului și o încurajare pentru viitor.
Dumnezeu să binecuvânteze Victory Romanian Christian Church și pe toți cei care, de 30 de ani încoace, au făcut din această biserică un loc viu, cald și roditor pentru întreaga comunitate românească.
Abigaila Budac - Președinte, Romanian Community
Center of Sacramento
www.RomanianCommunityCenter.org