Semne ale vremurilor din urmă sunt evenimente unice ale zilelor noastre cu corespondență scripturală care ne direcționează spre realitatea vremurilor din urmă.
Prezentarea unor Semne ale vremurilor din urmă necesită revelarea unui scop bine precis, atenționarea venirii vremurilor din urmă și ca să fie autentice, consider că, trebuie să treacă cel puțin cinci teste: (1)Focalizarea atenției trebuie să fie în Cuvântul lui Dumnezeu; / (2)Evitarea dogmatismului vremurilor și soroacelor; / (3)Scoaterea în evidență doar a unor Semne ale vremurilor pentru că, noi oamenii limitați nu putem pretinde că știm toate Semnele vremurilor; / (4)Prezentarea semnelor vremurilor din urmă trebuie să aducă mângâiere și speranță pentru Biserică și nu groază; / (5)Oportunitatea sensibilizării cunoașterii lui Christos Domnul și a relației cu El.
Sunt cel puțin două criterii care ne pot ajuta să ne dăm seama când un anumit eveniment se califică cu adevărat ca și un semn al vremurilor. Primul criteriu este că acțiunea catalogată ca și semn trebuie să aibă particularități unice în istorie. Al doilea criteriu este că acțiunea catalogată ca și semn trebuie să treacă înafara gândirii proprii, să fie autentică și să aibă corespondență scripturală concretă cu versete clare fără a fi nevoie de interpretări.
Urmărind cu atenție Manualul Creației, Sfânta Scriptură, aflăm că apropierea vremurilor din urmă va fi semnalată prin semne în soare, în lună și în stele. Și pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor ști ce să facă la auzul urletului mării și al valurilor. (Luca 21:25).
Eu cred și mărturisesc că schimbările climatice din zilele noastre, încălzirea globală mult discutată, sunt perturbările din soare, lună și stele și confirmate prin recentele descoperiri științifice, pe de o parte și apoi accentuarea fenomenului de fierbere a pământului, realități pe care trebuie să le privim mai atent din punct de vedere escatologic, pentru că sunt anunțate în Sfânta Scriptură.
Soarele este cauza principală a încălzirii globale
Soarele are un impact mult mai semnificativ asupra temperaturilor globale decât vehiculele alimentate cu combustibil și agricultura. Variațiile majore, anormale, pe care le simțim pe pământ sunt întotdeauna urmări rezultate din creșteri ale activității soarelui. Am scis anul acesta constatarea că o mare parte a anului 2023, soarele a fost extraordinar de activ.
Dr. Nir Shaviv, un astrofizician israelian și președinte al departamentului de fizică al Universității Ebraice din Ierusalim, este un om de știință apreciat care ne spune că soarele este cauza principală a încălzirii globale. „El spune că cercetările sale și ale colegilor sugerează că creșterea nivelului de CO2 (dioxid de carbon) joacă doar un rol minor în clima pământului, în comparație cu influența soarelui și a radiațiilor cosmice.” … „Încălzirea globală este în mod clar o problemă, deși nu în termenii catastrofici ai filmelor lui Al Gore sau a alarmiștilor de mediu. Schimbările climatice au existat dintotdeauna și este puțin probabil să dispară. Dar emisiile de CO2 nu joacă un rol major. Activitatea solară periodică are, însă, un rol major”.
Într-un articol scris de Ethan Huff, „NASA admite că schimbările climatice au loc din cauza schimbărilor în orbita solară a Pământului și NU din cauza SUV-urilor și a combustibililor fosili”, subliniind cercetările NASA care indică soarele drept principala cauză a vremii”… „Dacă ar fi să rezumăm totul într-o singură frază simplă, ar fi următoarea: Cel mai mare factor care influențează vremea și modelele climatice de pe pământ este soarele, punct. În funcție de poziția pământului față de soare la un moment dat, condițiile climatice vor varia dramatic și chiar vor crea anomalii drastice care sfidează tot ceea ce oamenii credeau că știu despre modul în care funcționează pământul”.
Activitatea vulcanică depășește întreaga activitate umană și întreaga activitate agricolă ca factor în cantitatea de CO2 din atmosferă.
O altă sursă a schimbărilor climatice este în interiorul pământului, fenomen ce l-am numit fierberea pământului. Date colectate de-a lungul anilor, se poate estima cantitatea de CO2 eliberată în atmosferă de activitatea vulcanică. Potrivit United States Geological Survey (USGS), este între 180 și 440 de milioane de tone pe an CO2 este emis în atmosferă.
Geologul Dr. Viv Forbes consideră că sunt forțe mai semnificative, înafara omului care produc schimbări climatice: „Activitatea umană nu poate controla niciodată CO2 atmosferic sau temperatura globală. Lucrează forțe mult mai mari — ciclurile sistemului solar, schimbările orbitale ale pământului, activitatea vulcanică (în special pe fundul mării), episoadele El Nino, scăderea câmpului magnetic și inversarea polilor magnetici, raze cosmice variabile și acoperirea norilor și absorbția/expulzarea CO2, etc.
Mai mult decât atât, înregistrările nucleelor de gheață din Antarctica și Groenlanda arată clar că temperatura atmosferică crește întotdeauna înainte ca nivelul de CO2 să crească. Deci creșterea CO2 este efectul creșterii temperaturii, nu cauza.
„Activitatea vulcanică”, trebuie să primească o atenție sporită în dezbaterea privind schimbările climatice. Un vulcan activ aruncă zilnic o cantitate masivă de CO2 în atmosferă. Doar luând două cazuri din decembrie 2023. Pe 3 decembrie 2023, a avut loc o erupție masivă de vulcan pe Muntele Marapi din Indonezia, ucigând cel puțin 23 oameni.
O erupție vulcanică, a patra în trei ani, a început luni seară, 18 decembrie 2023, în Islanda, într-o zonă în care activitatea seismică a fost foarte intensă de la începutul lui noiembrie, a indicat Institutul Meteorologic islandez (IMO), citat de Agerpres. Pe 11 noiembrie, locuitorii din Grindavik, un sat pitoresc cu 4.000 de locuitori, au fost evacuați ca măsură de precauție după sute de cutremure provocate de mișcarea magmei sub scoarța terestră, semn precursor al unei erupții vulcanice.
Potrivit programului de vulcanism global al Smithsonian Institution, există „46 de vulcani. . . în stare de erupție continuă începând cu 11 octombrie 2023. O erupție marcată ca și „continuă” nu înseamnă întotdeauna activitate zilnică persistentă, ci indică cel puțin evenimente eruptive intermitente, fără o pauză de 3 luni sau mai mult.”
Biblia este adevărată, științele autentice confirmă, dar, cu regrete că oamenii fără Dumnezeu au alte păreri pentru că a venit și va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învățători după poftele lor. Își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite. (2Tim.4:3-4)
„Summit-ul climatic COP 28 a fost mai mult optic decât substanță”
Elitele lumii dau vina pe activitatea umană pentru criza climatică. Ei susțin că emisiile de CO2 (dioxid de carbon) de la mașinile noastre, SUV-urile, camioanele și echipamentele agricole provoacă încălzirea globală care va duce la consecințe dezastruoase pentru planetă.
Conferința Națiunilor Unite privind schimbările climatice din 2023 sau „Conferința părților” din cadrul UNFCCC (United Nations Framework Convention on Climate Change), cunoscută ca și COP28, a fost cea de-a 28-a conferință a Națiunilor Unite privind schimbările climatice, desfășurată în perioada 30 noiembrie - 12 decembrie la Expo City, Dubai, Emiratele Arabe Unite.
COP înseamnă „Conferința părților”, care este o expresie generică în relațiile internaționale, adică un comitet creat după semnarea unui tratat internațional, însărcinat să ia decizii cu privire la modul în care este implementat acel tratat.
Reprezentanți din aproape 200 de țări au convenit la sfârșitul conferinței de la Dubai să se îndepărteze de combustibilii fosili care încălzesc planeta – pentru prima dată și-au făcut un angajament crucial după decenii de discuții ONU privind schimbările climatice, deși mulți au avertizat că acordul are încă deficiențe semnificative. Acordul spune că tranziția s-ar face într-un mod care să facă lumea să ajungă la zero emisii nete de gaze cu efect de seră în 2050 și poluarea cu carbon să atingă vârful până în anul 2025, dar să ofere spațiu de operare națiunilor individuale, cum ar fi China, pentru a atinge vârful mai târziu.
Angajamentul de la Dubai după a treia versiune prezentată în aproximativ două săptămâni nu are cuvântul „petrol” („oil”) nicăieri în documentul de 21 de pagini, iar expresia „combustibili fosili” apare de două ori.
Participanții la summitul COP28 de la Dubai au fost de acord să lucreze pentru eliminarea „combustibililor fosili”, dar nu au stabilit o dată concretă pentru a face acest lucru. Dimpotrivă a prelungit termenul anterior de la anul 2030 la 2050. Acest obiectiv, desigur, este imposibil pentru că morile de vânt în sine au nevoie de șaizeci de galoane de ulei, schimbat regulat, pentru a funcționa. De asemenea, este imposibil să se instaleze morile de vânt în afară de utilizarea unor cantități mari de combustibil pentru a alimenta numeroasele camioane necesare pentru a livra cantitățile masive de beton și piese necesare pentru a asambla doar una dintre morile de vânt.
Craig Rucker, care a participat la eveniment, în calitate de șef al grupului de mediu conservator, Comitetul pentru un mâine constructiv (CFACT) a declarat: „La încheierea COP28, a existat un sentiment de euforie în rândul credincioșilor climei că au realizat ceva monumental, în special prin asigurarea unui document numit „Consensul UAE” la „tranziția” de la combustibilii fosili”, dar cei mai muli comentatori au declarat că și-au pierdut credibilitatea ca proces productiv, deciziile conferinței. Dacă Națiunile Unite vor să continue, ar trebui să stabilească un standard concret și rezonabil de pus în aplicare. Altfel se întâlnesc ca să se întâlnească. Sponsorii oricărei propuneri serioase de atenuare a încălzirii globale trebuie să includă un plan de implementare complet cu repere, măsuri de performanță, asigurări de transparență și responsabilitate pentru rezultate.
Situația reală este alta. Astfel SUA ca lider mondial în domeniul petrolului și gazelor s-a consolidat în ultimele luni, iar națiunea este pe cale să extragă mai mult petrol și gaze decât oricând în 2023. Administrația pentru Informații Energetice din SUA a declarat recent că producția de petrol americană a atins un nou record istoric de 13,2 milioane de barili pe zi în septembrie 2023, mai mult decât producătorii grei, precum Arabia Saudită OPEC și liderul non-OPEC Rusia.
„Trebuie să recunoaștem, China a construit noi centrale de cărbune cu o rată de două pe săptămână, iar India este de așteptat să-și crească flota de cărbune cu 25% până în 2030”, a declarat domnul Rucker pentru The Epoch Times.
„Numai națiunile occidentale cufundate în alarmismul legat de încălzirea globală vor lua măsurile prostești cerute de Verzi pentru a le distruge infrastructura energetică.”
Pe măsură ce națiunile populate își intensifică dependența de petrol, gaze naturale și, în special, cărbune, națiunile occidentale, cum ar fi Statele Unite, vor continua pe calea către o anumită sinucidere economică cu agenda sa verde.
Stephen Moore, economist-șef la FreedomWorks, a declarat că angajamentele administrației vor opri 60% din producția de energie electrică din SUA.
„Biden joacă un joc periculos de dezarmare energetică unilaterală”, a spus domnul Moore. „Fie că este intenționată sau nu, această agendă ecologică radicală va paraliza conducerea noastră economică globală, va costa economia noastră milioane de locuri de muncă și îi va face pe americani să fie mai reci în casele lor iarna și mai cald vara.”
”Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o Domnul Isus (Marcu 13:37).