Semne ale vremurilor din urmă în soare

Semne ale vremurilor din urmă sunt evenimente unice ale zilelor noastre cu corespondență scripturală care ne direcționează spre realitatea vremurilor din urmă.
    
Urmărind cu atenție Manualul Creației, Sfânta Scriptură, aflăm că apropierea vremurilor din urmă va fi semnalată printre altele prin semne în soare, lună, stele: Vor fi semne în soare, în lună și în stele. ( Luca 21:25); În zilele acelea...voi face să se arate semne sus în cer (Ioel 2: 29)
Fenomene meteorologice, ieșite din comun, unice pe care le trăim la începutul anului 2024 sunt datorate schimbărilor observate în soare și a mișcării neînțelese ale pământului.

 
Scriam în 2022, că a început perioada unui eveniment solar numit „Grand Solar Minimum” (Marele Minim Solar) care se presupune că va dura până în 2050. Fenomenul a apărut mai repede decât se așteptau astronomii, se accelerează și se așteaptă ca să producă fenomene fără precedent în atmosferă și pe pământ.  

Soarele se schimbă. Astronomii știu de mult că acest lucru este adevărat. Telescoapele bine filtrate dezvăluie un disc de foc adesea pătat de pete întunecate ale soarelui. Petele solare sunt zone negre ale Soarelui care sunt mai reci decât restul suprafeței, sunt erupțiilor solare și ejecțiilor de masă coronală. Petele solare sunt puternic magnetizate și trosnesc cu erupții solare - explozii magnetice care luminează Pământul cu fulgere de raze X și radiații ultraviolete extreme.
     
Există efecte unice ale vremii spațiale care devin mai puternice în timpul minimului solar. Pentru a înțelege mai bine efectele deosebite ale exploziei petelor solare voi introduce pe scurt câțiva termeni specifici și anume:  „El Niño”,  „La Niña”, „Râurile atmosferice”, AMOC.

„El Niño” și  „La Niña”

Termenul „El Niño” a fost folosit inițial pentru a se referi la încălzirea apelor Oceanului Pacific, lângă coasta de est a Americii de Sud, la sfârșit de an și începutul noului an. Termenul este spaniol pentru „Copilul” care se referă la pruncul Isus, a cărui naștere este sărbătorită în ziua de 25 decembrie, care este aproape de momentul în care se observă adesea încălzirea apelor. La câțiva ani, această încălzire anuală este mult mai intensă și durează mult mai mult decât de obicei. Treptat, termenul a început să se refere la această încălzire dramatică ocazională care afectează o mare parte a Oceanului Pacific de Est tropical. Uneori apare situația opusă și oceanul devine mult mai rece decât în mod normal. Când se întâmplă acest lucru, se numește „La Niña”.

„Râurile atmosferice”

Râurile atmosferice sunt porțiuni lungi, mișcătoare ale atmosferei, care transportă vapori de apă prin nori. Au o lățime de aproximativ 250 până la 375 de mile și pot avea o lungime de peste 1.000 de mile. Râurile de pe uscat curg în general la vale; râurile atmosferice curg în direcția aerului în mișcare creat de sistemele meteorologice. Un râu atmosferic bine-cunoscut numit „Pineapple Express” preia aer cald și umed de lângă Hawaii și se deplasează spre vestul Statelor Unite și Canada, poate provoca ploi abundente și zăpadă.

Explozii solare - El Niño – Râuri atmosferice

Am scris în 2023 despre accentuarea exploziilor solare cu impact asupra Pământului. Un impact este puternic experimentat, și este unic ca intensitate și durată, acum în februarie 2024 prin fenomenul El Niño, care este caracterizat de temperaturi mai calde la suprafața apei în estul Oceanului Pacific, în largul coastei Americii de Sud. Scriam în anul 2023 de un El Niño robust de prin vară cu amplificare până în sezonul de iarnă.
    
Meteorologii și climatologii știu că oceanele Pământului au un impact foarte mare asupra circulației atmosferice globale a planetei. Variațiile de temperatură în interiorul oceanelor și curenții care conduc apa caldă spre nord și apa rece spre sud au efecte drastice asupra vremii și climei de pe tot globul. În ultimele câteva decenii, oamenii de știință au legat încălzirea și răcirea apelor din Pacificul de Est în timpul El Niño cu modificările circulației atmosferice, în special la tropice. Aceste schimbări sunt mult mai dramatice în timpul iernii și primăverii decât în alte perioade ale anului.

În prima jumătate a lunii februarie 2024 „Pineapple Express” a adus condiții unice de vreme cu furtuni puternice, inundații, alunecări de teren în special în sudul Californiei. În majoritatea locurilor au căzut 2-5 inci de ploaie, dar la unele dintre poalele și lanțurile muntoase, inclusiv lanțurile Santa Lucia și Santa Ynez, au ajuns la 8-10 inci de ploaie, ceea ce a produs alunecări de noroi, alunecări de stânci și alunecări de teren. O alunecare de noroi a blocat ambele direcții ale autostrăzii americane 101 din California de Nord, lângă granița cu Oregon, acesta fiind doar un exemplu de blocare de drumuri. Milioane de oameni din California au fost zile întregi sub alerte de vânt. Saturarea pământului din aceste zone, lipsa copacilor cu rădăcini adânci (fiind zone de deșert) au provocat inundații, alunecări de teren și căderi de pietre.

”Pâraie și râuri mici s-au ridicat rapid, copacii s-au dezrădăcinat și au căzut chiar la viteze mai mici ale vântului, alunecările de noroi și stânci au fost peste tot iar drumurile din zonă au devenit periculoase, mai ales în perioadele de ploaie mai abundentă”, a publicat National Weather Service (NWS). Este posibil ca trilioanele de galoane de ploaie să fi fost aruncate în regiune în luna februarie 2024.

Un alt fenomen unic ce s-a întâmplat în Valea Morții (Death Valley) care  este considerată unul dintre cele mai uscate locuri de pe pământ. Parcul Național Valea Morții, California, deține recordul pentru cea mai caldă temperatură înregistrată vreodată la 10 iulie 1913, conform Organizației Mondiale de Meteorologie, 134 de grade. Cu toate acestea, în ciuda faptului că este cel mai uscat loc din America de Nord, un lac care s-a format după uraganul Hilary în august 2023 încă nu s-a uscat complet. Death Valley primește de obicei aproximativ 2 inci de ploaie pe an, cu toate acestea, indicatorul oficial al vremii de la Furnace Creek a măsurat 4,9 inci în ultimele șase luni. Oricine a vizitat acest loc poate spune că nu și-ar fi imaginat niciodată că ar fi posibil ca un lac să existe în Valea Morții timp de șase luni.

AMOC

De la Pacific trecem la Atlantic unde cu alte semne unice. Atlantic Meridional Overturning Circulation (AMOC) este un sistem de curenți oceanici care circulă apa în Oceanul Atlantic, aducând apă caldă la nord și apă rece la sud.

Exploziile petelor solare influențează puternic sistemul AMOC care determină unicitate prin faptul că merge spre prăbușire, ceea ce ar schimba vremea la nivel mondial, deoarece înseamnă o oprire a uneia dintre forțele cheie climatice și oceanice ale planetei. „Ne apropiem (de prăbușire), dar nu suntem siguri cât de aproape suntem”, a spus autorul principal al studiului Rene van Westen, cercetător în climă și oceanograf la Universitatea Utrecht din Țările de Jos. „Ne îndreptăm către un punct de cotitură.”
AMOC face parte dintr-o bandă transportoare globală complexă de curenți oceanici care mișcă diferite niveluri de sare și apă caldă pe tot globul la diferite adâncimi, în modele care ajută la reglarea temperaturii Pământului, absoarbe dioxidul de carbon și alimentează ciclul apei, potrivit NASA. Când AMOC se oprește, există mai puțin schimb de căldură pe tot globul și „afectează într-adevăr Europa destul de grav”, a spus van Westen. Așa se explică schimbările anormale ale vremii lunii februarie și din Europa.
Oceanele Pământului s-au bazat pe un sistem de circulație care rulează ca o bandă transportoare. Circulația, încă merge, dar din ce în ce mai încet. Motorul acestei benzi transportoare se află în largul coastei Groenlandei, unde, pe măsură ce gheața se topește din cauza schimbărilor climatice, mai multă apă dulce curge în Atlanticul de Nord și încetinește totul, a spus van Westen. În sistemul actual, apa rece, mai adâncă și mai proaspătă se îndreaptă spre sud, pe lângă ambele Americi și apoi spre est, pe lângă Africa.

Lumea ar trebui să acorde atenție potențialului colaps al AMOC, a spus Joel Hirschi, lider de divizie la Centrul Național de Oceanografie din Regatul Unit.​
Lucrurile se strică pe plan religios, social, politic, economic și climateric. Apostolul Petru ne avertizează și ne spune:  fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiți voi, printr-o purtare sfântă și evlavioasă, așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, și trupurile cerești se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduința Lui, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, preaiubiților, fiindcă așteptați aceste lucruri, siliți-vă să fiți găsiți înaintea Lui fără prihană, (îndreptățiți de El ca și copii ai lui Dumnezeu) fără vină,(având vinovăția ștearsă prin trupul și sângele Domnului) și în pace (cu noi înșine și cu Dumnezeu). Să credeți că îndelunga răbdare a Domnului nostru este mântuire (de aceea nu a venit încă că te așteaptă și pe tine) (2 Petru 3:11-15).

”Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o Domnul Isus (Marcu 13:37).