"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Vocile, multele și atât de diferitele voci… Mesajele de o amețitoare varietate de forme se încrucișează în aerul fierbinte al haosului, al labirintului acestui veac, într-o vânare neostoită de atenție. Avalanșele de informații, mai mult sau mai puțin contradictorii, se prăvălesc peste mințile obosite în căutarea răspunsurilor. Sentimentul de copleșire a cuprins, în neodihna umbletelor noastre, inimă cu inimă, adaugând la numarătoarea din staulul disperării milioanele-i de victime. Unde este odihna?

Până când poți ignora avalanșele de informații, până când poți spune nu cerșetorilor de atenție înainte ca numele tău sa fie etichetat în grabă și aruncat, împreună cu ceea ce acest nume reprezintă, în coșul ignoranților?

 

Devenim prilejul statisticilor de toate felurile. Devenim elementul care mărește o mulțime cu unu, devenim entități impersonale în strategiile altcuiva, devenim purtătorii dolarului care va crește profitul lacomilor, devenim o culoare în diagramele sociologilor, o linie în graficele economiștilor, un element de greutate în calculele inginerilor constructori, simpli purtători de emoție la intenția unei scrieri care se vrea vândută în grabă…

Trăim într-un veac al numărărilor, al statisticilor, al bilanțurilor, al planurilor cu rezultat măsurabil, de scurtă și lungă durată, trăim într-un veac în care totul se poate reprezenta în cifre, poate fi pus într-o mai mult sau mai puțin complicată ecuație, poate fi substituit cu X,Y sau Z. Pentru medici, suntem purtătorii polițelor de asigurare sau al pachetului de beneficii plătit de altcineva, pentru plătitorii beneficiilor suntem forța de muncă în care se investesc aceste plăți. Suntem elementul mai mult sau mai puțin maleabil al doctrinelor, elementul neutru în eforturile propagandei, elementul nedorit în viziunea protecției mediului înconjurător, elementul contradictoriu în analele istoricilor, elementul etnic în manualele de geografie, elementul care poate fi îmbunătățit, perfectat, reprogramat în strategiile forțelor de muncă, elementul care trebuie integrat și adaptat unui plan dinainte stabilit…

Nici nu este de mirare că una dintre cele mai predominante nevoi la nivelul sufletului uman este nevoia de identitae. Cine sunt eu, cine ești tu? Aude cineva strigătul tainic al inimii, simte cineva durerea mea, îi pasă cuiva de mine? De ce numele meu nu este mai mult decât inscripția de pe actele de identitate?

Am avut prilejul să lucrez mult printre oameni de toate vârstele. Ceea ce m-a intrigat cel mai mult a fost starea tineretului printre care am lucrat. Apăsat de singurătate, depersonalizat de bombardamentele mass-mediei, impregnat de așa numitele arte, de la heavy metal până la pornografie, tineri care au uitat gustul apei și binefacerile dialogului… Cei mai mulți dintre ei, niște insule pustii, locuri ale propriului lor naufragiu, tranchilizați de de iluzia libertății își risipesc cei mai frumoși ani în așteptarea a ceva fară o definiție clară în mințile lor… Ei sunt ogorul cel mai fertil al celor din elita numarătorilor, și nu doar atât… Ei sunt piața de mâine pentru produsul care se concepe azi! În ei se plantează durerea pentru tranchilizantul care nu-și are încă piața. În ei se plantează răspunsul de “da” pentru un ceva hotărât de dinainte, în ei se plantează iluzia de adevăr pentru planurile ascunse care vor căuta “aprobarea” lor într-un viitor apropiat… Doamne, îndură-Te!

Acest veac este o rană deschisă în inima lui Dumnezeu! Dacă am plânge cu toate lacrimile deodată, dacă am striga cu toate suflările deodată, dacă ne-am ruga până la totală consumare, dacă am cunoaște cu toată puterea de discernere care poate fi dăruită omului, cred că nici pentru un început slab n-ar fi deajuns…

Scriu aceste rânduri, în nădejdea că voi provoca la discernere o minte sau două, la tristețe o inimă sau două, la lucru un credicios sau doi… Lamentările noastre pe străzile metropolelor și pe ulițele satelor ar fi mai mult decât potrivite, pocăința celor care se numesc pocăiți ar fi actul cel mai potrivit de dragoste, deci supunere. Veacul acesta este produsul nostru, al celor care nu și-au asumat pe deplin identitatea de copii ai luminii, de fii ai Împărăției, de slujitori ai Domnului. Starea de care am vorbit în rândurile de mai sus nu s-a întâmplat peste noapte ci este roada netrăirii noastre în Domnul pe parcursul a câtorva decenii. Da, știu, îmi veți spune că sunt peste măsură de pesimist, că eu văd excepțiile și le aplic la general, că moi inima celor de o seamă cu mine, că nu văd și nu apreciez eforturile celor care își cheltuiesc viețile și dovedesc puterea de sacrificiu în lucrarea Domnului… Toate acestea sunt adevărate așa cum adevărată era existența celor șapte mii de prooroci care nu și-au plecat genunchiul la picioarele lui Baal pe vremea lui Ilie, sau a puținilor oameni de bine de pe străzile devastate de distrugere ale Ierusalimuli de pe vremea lui Ieremia… Strigătul meu, cititorule, este că avem nevoie de leac pentru ochi și de aur curățit în foc, pentru a ne vedea pe noi înșine așa cum El ne vede…

Un frate preaiubit tocmai s-a intors din China și ne-a îndemnat să fim mulțumitori de libertatea religioasă de care ne bucurăm în America de Nord. Am simțit nevoia să le reamintesc că noi doar credem că suntem liberi… Un frate pastor din Suedia a fost condamnat la pușcarie doar pentru că a spus deschis că homosexualitatea este un păcat. Și la noi în Canada acest lucru ar veni în directă violare cu actul drepturilor omului și un lucrător care ar spune ceea ce pastorul Suedez a spus ar avea aceeași soartă… Comentariul meu a stârnit destulă împotrivire dar și aprobare…

Domnul Isus ne-ar vorbi și nouă cum a vorbit Laodicienilor. Există un spirit de orbire și de conformare cu spiritul veacului acestuia care și-a făcut loc și este în largul său în bisericile noastre. Vreau să vă spun ca ziua marii numărători se apropie. Curând, foarte curând, Păstorul nostru cel bun își va trece oile pe sub mână numărându-le… Numărătoarea zilelor de har este pe sfârșite și judecata stă să înceapă. Castelele de nisip ale goanei noastre după vânt se vor spulbera, lucrarea noastră, a fiecăruia, va fi trecută prin foc… Numărătoarea celor care pier ne va sta în cumpănă când zilele noastre vor fi numărate ca risipite în plăceri și în lucruri care n-au zidit…

Haideți să cerem Domnului să ne ungă ochii cu leacurile lui divine ca să vedem ceea ce vede El în noi, să ne vedem prin ochii Lui pentru ca în ziua înfricoșatei numărări să nu roșim de rușine…