Slavomir Almajan
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
Nisia aștepta la poartă cumva neliniștită scrutând din când în când, cu palma la ochi, drumul dinspre cooperativă. ”Doamne,” își zicea, ”zisu i-am să nu margă singură că nici doctorița n-o întineri-o!” Canicula devenea tot mai insuportabilă, parcă nici apa din făntână nu mai potolea setea. A scos, ca de obicei, un sfert de vadră pentru Florița da s-o fi clocit deja. ”Doamne, îndură-Te, Doamne!”
Nisia ”s-o dat la pocăiți” după zisa Sânzienei, vară-sa, când era încă tânără, chiar tânără de tot. De-atunci părea a se fi ”măritat cu Cartea” iar popa nu-i mai daduse binețe de-atunci. Florița, dănțăușa casei, frumoasă și subțirică își vedea de tinerețile ei că nu ostoiau flăcăii satului să-i vină la poartă. Nisia a fost întotdeauna mai aproape de Rahila. Rahila s-a născut doar la un an după ea și au crescut împreună sub ”grija” Floriții care făcea pe mama în zilele lungi de vară când Teodor și Maria, părinții lor, trudeau prin ogorul cuiva.- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
(Cronica unui roman in devenire)
Când m-am trezit cu cele 70 de pagini „letter size, no space“ am fost cumva intimidat de posibila povară a unei citiri anevoioase, unde autorul nu-ți oferă grația unui popas între paragrafe sau, cel puțin între capitole, nu-ți dă șansa de a te agăța cel puțin de un titlu... „Oh, nu!“ îmi ziceam, un Franz Kafka din nou? Ba, mai mult, tot felul de gânduri și de posibile scuze îmi treceau prin cap gândindu-mă la oferta redusă a timpului meu pe piața liberă a vocilor de toate felurile care tind să se interfereze cu setea, tot a mea, de liniște... Apoi mi s-a năzărit așa, să aplic regula de aur în privința câștigării și reținerii de prieteni sau, mă rog, a conviețuirii într-o cel puțin relativă armonie într-un haos creat (!!!) cu preponderență de chiar limitata mea putere de a mă armoniza cu mine însumi...
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
Noi, muritorii, avem luxul de a iubi fără să idealizăm dar şi chinul de a fi idealizaţi sau, prin contrast, de a fi împroşcaţi cu cu ceea ce, în realitate, suntem.
„Ştiai că eşti?..” M-a privit cu o comică îmbufnare. „Ai vrut să spui perfectă?” Desigur că nu de o dezbatere îmi ardea mie acolo, în cutia de aluminiu, după opt fuse orare de zbor. „Spune-mi, vrăbiuţo, la ce ţi-ar folosi să fi perfectă?” Sunt cumva eu însumi încurcat de propriile mele gânduri.
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
Cand privesc pretul nemasurabil al zilei, clipele care se scurg prin clepsidra fiintelor noastre obosite de asteptari, dincolo de ritualul de automultumire al limbii cu care ne vorbim noua insine, vad un ocean de intrebari la care nu am avut nici puterea, nici vointa de a raspunde, si poate ca, dincolo de frica de a accepta raspunsurile, este frica de a ma pune fata in fata cu o realitate pe care totusi doream s-o accept… Da, realitatea propriei noastre treceri inspre un glorios altceva, cu picioarele puternic infipte intr-un prezent mai mult decat dureros.
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
- Detalii
- Scris de: Slavomir Almajan
- Categorie: Slavomir Almajan
(Cu ce pret?)
Nu ce vom obtine conteaza, spune intelepciunea lui Dumnezeu, ci cui ne inchinam. Si daca am realizat ceva, care este pretul?
Suntem atat de incatusati in timp incat urma trecerii noastre o marcam intotdeauna in expresia unei pierderi iremediabile insumata in timpul care a trecut. Ne trecem regretand ca nu am burdusit clipele abia trecute cu mai mult din prezenta noastra, ca am lasat in urma prea putin pentru o eulogie impresionanta si ca in galaxia aceasta de colb am stralucit atat de putin pntru a misca cat de cat balanta prestantei. Asa de scumpa ne este privirea admirativa a aproapelui incat nici un efort nu ni se pare prea mic pentru a o atrage. Modul acesta desert de a gandi si de a-ti randui viata conform acestui gand noi o numim, tragic dar adevarat, “relizare”. Persoana “realizata” este un exemplu de urmat, statutul ei este o tinta demna de atins si depasit.