Observ din ce în ce mai des la confrații mei că, în ciuda lecțiilor dure ale istoriei recente, par să nu fie vaccinați față de epidemiile gândirii totalitare sau față de maladiile spiritului contemporan. Lucrurile care deranjează cel mai mult sunt spiritul critic și etica, devenite adevărate Cenușărese la mâna hermeneuților din Est. Mai nou, un fel de păpuși Barbie destinate exercițiilor de monopol asupra discursului public prin intermediul tranchilizării și tranzacționării academice convenabile și al fetișizării media.
A fi un critic onest al regimurilor totalitare nu e un fapt demodat. Dimpotrivă. În ultima vreme, pe măsură ce regimurile de la vârf derapează antidemocratic, revine necesitatea conștiinței și a spiritului civic. Din păcate, ca de obicei, intelighentsia românească lasă de dorit. Răul de ieri se repetă azi. Neo-extremismele se cuibăresc în comunitățile de oameni, pradă haosului și debusolării, propagandelor și politrucilor noului război.
Moto: „Destinul conduce jumătate din viața unui om. Pe cealaltă o conduce caracterul.” (Alfred de Vigny)
„Pe termen lung, caracterul este decisiv pentru destinul unui om.” (Theodore Roosevelt)
„Trei lucruri arată caracterul unui om: cărțile, prietenii și cadourile.” (Horațiu)
Nu o singură dată în viață, m-am aflat la punctul de întâlnire al unor evenimente și evoluții fatale sau potențial letale. Spre deosebire de alții, eu am supraviețuit, deși post-traumatic. Ca și cum a fi în viață, întreg la trup și la minte, nu ar fi destul, am început să mă cam întreb de ce. De ce, după atâtea șocuri, fie ele personale, familiale, profesionale, naționale, etc., mai sunt în viață.
La ziua de naştere a Maestrului Devis Grebu! Meditând din nou la geniul unui artist care a trecut şi prin sufletul meu, un artist prin intermediul şi radiaţiile căruia am re-creat câteva proiecte de univers şi de paradis, un artist vizionar graţie căruia mă simt, prin îmbogăţire şi transfer, o privilegiată. La mulţi ani, dragă Devis Grebu ! Până la 120, cu drept de prelungire !
Mulţumesc bunului Dumnezeu pentru că drumurile noastre s-au întâlnit!
Moto : “Pacea va deschide Porțile închise ale Cerului”
Sărbătoarea pascală din 1958 a căzut în data de 13 aprilie. Cercetarea în arhivedovedește că Monica Lovinescu și mama sa, Ecaterina Bălăcioiu ex-Lovinescu, își scriu reciproc în 1958, de la Paris și, respectiv, de la București, scrisori pascale sfâșietoare, care aveau să anunțe: pe de o parte intuiția arestării iminente a mamei, pe de altă parte, dorul fără sfârșit, după despărțirea de mai bine de un deceniu.
Cu o săptămână înainte de Paște, mama îi scrie, din București, fiicei, aflată după cum se știe la Paris:
Născută la Suceava, în data de 19 iunie 1957, într-o casă cu bibliotecă, într-o familie românească tradiţională, creştin ortodoxă, cultivatoare a spiritualităţii europocentrice. Încă de la vârsta de 4 ani, urmează în particular studii de limba franceză, pian, literatură, pictură şi interpretare vocală, cu legendarele profesoare Iacubovici, Erica Popa, Leo-Miza şi Nussbrauch, care au format şi modelat copilului supradotat gustul pentru valoare, muncă şi performanţă. Urmează Gimnazul nr. 1, apoi Colegiul Naţional « Ştefan cel Mare » din Suceava, ca absolventă eminentă, şefă de promoţii şi de două ori olimpică naţională, repurtând numeroase premii şi recunoaşteri regionale şi naţionale.
O carte și un Maestru: Dan GRIGORE: "Cred în orgoliul artistic, nu în vanități"
Uluitoare apariția de la Polirom, în 2016 : Lumea în Si bemol, Dia RADU în dialog cu Dan GRIGORE ! Într-o lume în care toată lumea vorbește de « succesul » cu orice preț, autorul povestește numai despre succesul creat de valoarea reală, adică acel succes adevărat, îndelung așteptat și migălos construit de un copil-minune în ciuda destinului său potrivnic prin veac, navigând existențial printre torentele de ostilitate și de neșansă ale unei lumi lovite de cecitate morală și deontologică. Pentru iubitorii de muzică și de literatură, volumul de față este o bijuterie discretă de colecție. Pe Dan Grigore nu îl admirăm numai pe scenă, interpretând cu virtuozitate o partitură la pian, ci și în arta conversației și a dialogului.
Lia Faur și Șerban Axinte au pus recent la cale un proiect notabil, căutând printre scriitori, de ambele genuri, opinii despre o temă mereu sensibilă: Cum citesc bărbații cărțile scrise de femei. Cartea a ieșit la Polirom, 2017. M-am numărat printre cei ce răspund provocării: Şerban Foarţă • Dan C. Mihăilescu • Bogdan Creţu • Bianca Burţa-Cernat • Alina Purcaru • Doris Mironescu • Simona Preda • Adrian Cioroianu • Dana Pîrvan • Nina Corcinschi • Iulian Boldea • Raisa Beicu • Ruxandra Cesereanu • Doina Ruşti • Ioana Bot • Angela Furtună • Maria Pilchin • Aliona Grati • Cristina Hermeziu • Teodora Coman • Melinda Crăciun • Medeea Iancu • Emil Hurezeanu • Radu Vancu • Al. Cistelecan • Adrian G. Romila • Dumitru Crudu • Felix Nicolau • Robert Şerban • Raul Pavel • Dan Liviu Boeriu • Liviu Antonesei • Angela Marinescu. Scriitori români aflați în temă cu această chestiune de gen din România.
Recitindu-l pe Mircea Eliade, nu se poate să nu ne pară rău că diagnosticul pus de el acum mai bine de 70 de ani redevine atât de actual (fiind vorba, de acum, de o anumită ciclicitate specific românească: tinerii s-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi şi a rămâne român. Şi caută prin orice fel de argumentare (istorică, filosofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, incapabilă de eroism, de probleme filosofice, de creaţie artistică, şi aşa mai departe. Unul dintre ei se îndoieşte atât de mult de realitatea unui neam românesc războinic, încât îşi propune să citească Istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii, şi i-au învins!
Larva noului totalitarism, după o dospire tăcută de două decenii, a dat roade: acoperiţii şi turnătorii de ieri au devenit masă critică printre noi, iar urmaşii lor biologici…elite în structurile de forţă de azi
Toată această făcătură a lumii românești de azi reprezintă reașezarea în puzzle a unui nou totalitarism. Dar, pentru prima oară, procesul are loc prin continuitatea "vechiului" ADN de reţea, în care se împletesc filamentele extremelor. Întărite, eficiente, nemiloase. Orientate împotriva drepturilor omului, care au devenit din nou desuete, aşa cum se întâmpla încă înainte şi în timpul Războiului Rece.