"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Tinerii din zilele noastre sunt nu doar fragili, ci și foarte descumpăniți. Până recent, li s-a cultivat iluzia că, în ciuda faptului că România nu merge bine și nu le oferă nimic, ei se vor putea salva prin exodul către Occident. Timp de vreo două decenii, fluent, lucrurile așa s-au petrecut. Dar în 2020 a venit pandemia Covid cu apocalipsa morților și răsturnarea piețelor.

1. Sindromul Abatorul Ucraina

Unii analiști se întreabă, azi, - retoric și strategic -, dacă noi, românii, am obosit să iubim Ucraina.

Dincolo de toate variantele de răspuns laconic posibil, pe orice scală de la 1 la 10 și etc., trebuie măsurat mai întâi potențialul obiectiv, real, de reziliență a românilor în fața acestui cataclism din Est ce-și trimite gurile apocaliptice și suflă direct în ceafa românilor.


După blocarea, de către Austria, a accesului României la spațiul Schengen, a devenit evident faptul că există în mod real o problemă a reabilitării și recuperării Europei pierdute, pentru că există și o strategie împotriva ei, strategie ce vine din zone oculte. Iese la lumină, dincolo de interesele austriece electorale de partid pentru alegerile din 2023, un posibil protocol secret, ce atestă conexiuni active între austrieci și ruși. Simultan cu mișcarea vieneză, Putin a inceput să invoce pentru Kremlin argumentele unui război de prevenire, preluând în mod cinic conceptul american.


Cei mai recenți doi ani (2020-2021 și 2021-2022), parcă în așteptarea și pregătirea Centenarului nașterii Monicăi Lovinescu ce va fi celebrat în 2023, au prilejui apariția în România a patru cărți și a unei enciclopedii în Franța, unde i se dedică o pagină de dicționar, printre alte personalități europene de prim rang. Cronologic, după data aparițiilor, aceste volume sunt:

Înainte de a pleca în aventura cunoașterii, propusă în urmă cu cinci ani de Dorian Branea, este posibil ca majoritatea cititorilor să viseze doar la Vestul sălbatic sau la istoria New Yorkului, la zgârie-norii din jurul blocului Flatiron, emblema de curaj a orașului; sau, dimpotrivă, cititorii ar fi putut să se lase călăuziți mai ales de imaginarul de emancipare al Capitalei României, unde civilizația secolului al XX-lea debutează, ca la toate țările mici și sărace din Balcani, mai ales prin cuceririle culturale: repertoriul de la Opera Română sau de la Ateneul Român conține acum, pe lângă galeria națonală, și marii compozitori ai lumii, Mahler, Strauss, Berlioz, Brahms, Enescu, Ceaikovski, Wagner, Donizetti, Bellini, Rossini.

Istoria nu se repetă fractalic, dar își perpetuează veșnic tensiunile. Altminteri spus, își menține aura de scenă a luptelor dintre « cei buni » și «cei răi », adesea interșanjabili, dar numai scena și scenariile sune mereu altele.  De aici vine și impresia de déjà vu, ori de câte ori apare un nou război.

Despre intelectualitatea, scriitorii, univer-sitarii, examenele de licență și de masterat, doctoratele și universitățile României s-a vorbit mult în ultimii ani. Câtă vreme politicienii întrețin iluzia autoratului și a implicării lor într-un proiect de educație și într-un proiect de țară pentru următoarele câteva generații, tema educației responsabile este prezentă în spațiul public, și chiar e ostentativ manipulată de către vârfurile de lance ale propagandei, infiltrate peste tot.

Barbariile celui mai recent secol al totalitarismelor – nazist și bolșevic – au fost până azi studiate și înțelese mai bine datorită existenței Jurnalelor. Acestea, aparținând scriitorilor, diplomaților, jurnaliștilor, excomunicaților, restituiau, piesă cu piesă, pic cu pic, adevăruri, conexiuni și personaje din tumultuoasa istorie, completând arhivele și ridicând ici-colo vălul de pe epocile bine camuflate de politicieni abuzivi și militari fanatici. Dar revelațiile prin intermediul Jurnalelor se produceau lent, uneori la distanță de jumătate de secol sau chiar mai mult.

*

Oare războiul din Ucraina și, înaintea lui, pandemia de Covid-19, ne-au adus – prin efectele lor catastrofale, globalizate rapid - în ipostaza decisivă de a fi o umanitate în derivă?  Și oare trebuie să ne temem de primejdiile ce țintesc ireversibil Occidentul, prin evoluții rapide și neașteptate?

Cu Rusia punând la încercare țara, în curând, voi trece și eu un prag cât un bastion: 65 de ani. Vine un alt anotimp al vieții, unul ceva mai biblic; un domeniu al resemnificărilor, mai ales în contextul actual, când ființa umană traversează deopotrivă fenomenele globalizărilor și ale glocalizării, crizele pandemice, crizele apocalipselor, crizele spirituale, noile epurări etnice, genocidul, războiul terorist de exterminare declanșat de Putin în Ucraina, noile amenințări – fie ele nucleare, dar și cu alte varii forme de distrugeri în masă - ,  foametea și sărăcia, rescrierea istoriei prin manipulări specifice civilizației lichide.