Angela Furtuna
- Detalii
- Scris de: Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
I. Destinul ultimului mohican
O temă fascinantă: jocurile copilului și ethosul triburilor sale. Mă văd și azi copil, pășind pe străzile clasice, pietruite în stil occidental,I. Strada Libertății, Strada Vasile Bumbac și Aleea Nucului, locuind mereu chiar lângă Palatul Administrativ Suceava (principal monument istoric oficial al Bucovinei de Sud, construit în stil baroc între 1903-1904 de primarul Franz Des Loges ), Parcul Central “Ioan Nemeș” (numele unui drag prieten iubitor de natură și profesor de fizică la liceul meu), cu jocuri la Monumentul Eroilor suceveni (ridicat în 1965), Mânăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Cetatea de Scaun a lui Ștefan cel Mare, Biserica Sfântul Ioan Nepomuk Romano-Catolică, Muzeul Bucovinei, Biblioteca (Centrală) Județeană (cu copaci frumoși și cu istoria ei pasionantă), Școala Populară de Artă, unde am studiat, în paralel cu clasele V-VIII, canto și pianul (cu doamnele profesoare Nussbrauch și Erika Popa) (și pe al cărei loc azi sunt Piața Drapelelor și restaurantul Taco-Loco), Grădina de Vară (unde azi e Banca Comercială), Casa Prunkul, Casa Națională (demolată cu ură de comuniști și din nou pierdută recent sub buldozerele neocomuniștilor, care au făcut o parcare subterană peste fundațiile și ruinele ei, fără să o menționeze), Liceul Ștefan cel Mare (unde am fost olimpică și șefă de promoție), Sinagoga Gah, Școala gimnazială nr. 1 (unde am fost șefă de promoție și elev eminent), Cinematograful Tineretului (unde azi este Parchetul), Cinematograful Modern (lângă liceul meu), Orașul Vechi multicultural cu Strada Karl Marx, situat undeva între Casa Culturii de azi, Biserica și Turnul Sfântul Dumitru și Biserica Armenească; locurile centrale ale Sucevei, unde în secolul al XIX-lea s-au dezvoltat germenii citadinismului central-est-european, ca melting între târgul românesc, burgul german și ștetl-ul evreiesc, și ai economiei urbane.
Îmi amintesc că am plâns la demolarea Casei Naționale, în jurul căreia jucasem adesea șotron, în primii ani ai copilăriei, frumoasa clădire simbolizând cândva “vatra culturală a românilor suceveni”, cu sediul pe 6 Noiembrie nr.2, tragedie petrecută prin anii 1968, la ordinul oficialilor, care nici măcar nu au consemnat data exactă a dispariției monumentului : clădirea, a cărei construcţie realizată în etape după proiectul arhitectului Konrad Bittner a fost inaugurată, în stadiul final (cel de-al doilea corp) la data de 8 mai 1932, fusese, o bună bucată de vreme, sediul instituţiilor culturale ale Sucevei: Biblioteca Centrală de atunci, Muzeul Oraşului Suceava şi Muzeul Porumbescu, Şcoala Română şi Însoţirea orăşenilor români, Casinoul funcţionarilor români. La inaugurarea ei, fostul primar, un înțelept din epocă, Eusebie Popovici, a spus că „această Casă Naţională, începută cu suflet românesc în vreme de răstrişte şi robie, e temeinic şi trainic zidită, fiindcă şi-n temelia ei - ca-n povestea Meşterului Manole - e suflet viu zidit: sufletul cel viu al credinţei în izbândirea neamului românesc!”.
Sistematizarea Sucevei comuniste a fost un proces plin de carnagii și masacre urbane, măceluri arhitectonice și batjocură citadină.
Străini de locurile acestea, activiștii de partid comuniști, aduși și învestiți cu drepturi capitale la decizie, din toate colțurile țării, tăiau mai ușor în carne vie. Aveau misiunea să distrugă memoria orașului anterioară PCR ultranaționalist ceaușist, mai ales memoria imperială arhitectonică și culturală care atesta înrudirea Sucevei, ca Sud simbolic al provinciei hăcuite, cu Cernăuțiul, simbol al Nordului Bucovinei. Pe de o parte, politrucii comuniști tribaliști români le făceau un hatâr ucrainenilor și sovieticilor din URSS, demolând cu buldozerul o parte din Istoria României și îngropând astfel, chipurile, securea iredentiștilor din ambele state; pe de altă parte, erau rase cu buldozerul din oraș mărturiile Holocaustului, vânzările de evrei și gonirea germanilor, acestor două etnii (extrem de importante în modernizarea Sucevei) fiindu-le îndepărtate până și cărțile din bibliotecile publice. Totodată, erau alungați și românii gospodari, intelectuali patrioți sau oameni liberi. Așa au căzut rând pe rând toate piesele și simbolurile, cutumele și tendințele adevărate și bune ale orașului vechi, de o valoare inestimabilă. Proprietarii lor fuseseră alungați, în Gulag și în Holocaust, de către Legionari și Partidul Comunist Român, ambele fiind organizații teroriste extremiste condamnate de istorie: nimeni nu mai putea să apere post factum ruinele, pietrele și șoaptele lor.
II. De la exodul civilizator, către exodul destrămării
Am trăit majoritatea anilor copilăriei și ai maturității în centrul Sucevei, fiind născută aici pe 19 iunie 1957, chiar în inima orașului. Universul acestui leagăn natal și al locuitorilor săi era fascinant pentru că era ambiguu, complex și divers, luptând din răsputeri să iasă din tiparul reducționist al paradigmelor totalitare. Un oraș tipic pentru cea mai zbuciumată Europă postbelică, și o parte de lume imperială, occidentală; această lume interacționa oarecum exotic, pe matricea sa medievală, după 1775 (instalarea austriecilor în Bucovina), cu cealaltă parte de lume prezentă în arealul românesc, tot imperială, dar controlând Europa de Sud-Est, Asia de Vest și Africa de Nord. Printr-o simultaneitate deloc întâmplătoare, din momentul când românii din vest și din nord – printre ei și bucovinenii – intrau sub înrâurire austriacă, deci occidentală, imperiul asiatic al otomanilor își accentua în mod dramatic stăpânirea asupra Moldovei și Munteniei. Totuși, aceste părți de lumi, atât de diferite, se armonizau prin limbă, obiceiuri și cultură, la fel cum o armonizare se observa și în profunzime, între păturile țărănești și cele, disons, boierești, culte, când o anumită accelerare a civilizației impusese foarte dinamic, la începuturile secolului al XIX-lea, interacțiuni între câteva straturi de cultură. Era perioada când istoria încă nu apucase să creeze o limbă de cultură în acord cu mutațiile epocii, iar din această cauză boierii erau aceia care vorbeau aceeași limbă ca țăranii. Fenomentul a fost emblematic pentru teritoriile românești amprentate de imperii, cu atât mai mult cu cât s-a asociat și cu nașterea unei “minorități active”, care adopta în viteză ideile și cutumele Occidentului, și care prin acțiunea ei politică și intelectuală izbutea, într-un răstimp de două generații, să influențeze și chiar să schimbe cultura unui popor în integralitatea sa.
Astăzi se produce un al doilea astfel de val, dar cu semn schimbat: exodul în Apus al populației Bucovinei (și Sucevei), creat de data aceasta nu de presiunea imperiilor vecine, ci de presiunea din ultimele decenii a deciziilor politice (aventuriere și extremiste) ale Puterii din România. Dacă primul val fusese unul civilizator, valul de acum are un rol nefast asupra Sucevei: o lume se descompune, se ruinează, se dizolvă în neant.
III. Dinastii și cruciade împotriva memoriei și a indentității
Am revenit la Suceava, pentru un timp. Mai suntem în viață puțini din cei ce am resimțit și descris în zona noastră miezul întâlnirii dintre Estul Europei și Europa Centrală.
Cei care azi, de la tribuna partidelor, în delir electoral absurd, își zic “suceveni” și “mandatați ai sucevenilor” sunt o adunătură definită strict politic, de comuniști și legionari cosmetizați, veniți din cele patru vânturi, care habar nu au nimic despre ethosul sucevean, construit prin cultură și conviețuire. Ei au doar programul de acțiune al unui buldozer și schema ingineriei politice.
Eram copii. Am fost martori direcți la aceste evoluții. Încă putem povesti despre formele de extremism care au distrus orașul.
Și alungarea oamenilor buni ai Sucevei clasice și veritabile a continuat, și încă e în derulare. Suntem persecutați, eliminați și vânați chiar de tartorii extremismului politic instalat aici la noi acasă în ultima jumătate de secol, dar reactivat și în contextul actualului exod.
De peste 50 de ani, barbarii extremiști ai totalitarismului, astăzi reinventați sub alte nume, dar fiind cu toții Restauratori ai PCR și Legiune, și ai aparatelor lor de Propagandă și Poliție Politică, au capturat leagănul copilăriei noastre. Vezi și documente prezidențiale oficiale:
RAPORTUL FINAL PE COMUNISM ÎN ROMÂNIA, 2006 - COMISIA PREZIDENȚIALĂ:
https://www.wilsoncenter.org/.../RAPORT%20FINAL_%20CADCR.pdf
RAPORTUL FINAL PE HOLOCAUST ÎN ROMÂNIA 2004 - COMISIA PREZIDENȚIALĂ:
https://www.inshr-ew.ro/.../Raport.../Raport_final.pdf.pdf
... Atmosfera de azi a Sucevei e din nou tulburată de străinii de aceste locuri, personaje și secte politice extremiste dezvoltate în ultimii 30 de ani, care au baronizat și mafiotizat ținutul după bunul plac în tot acest timp - neocomunismul și neolegionarismul, prin personificările lui mafiot-oligarhice, au câștigat teren: o armată de profitori comuniști și legionari, deveniți lideri politici și agenți de forță-humint, țărani lacomi, extremiști și trădători ai vetrelor natale dar cocoțați în troicile PCR și emanate, proveniți majoritar nu din Suceava (pe care doar o căpușează și distrug), ci din cătune, orășele și sate obscure (Botoșana, Vama, Salcea, Mitoc, Cajvana, Forăști, Flămânzi, Rădăuți, Dorohoi, Vicov și atâtea altele) construiesc un veritabil secol al fratricidului și al distrugerii istoriei. În puține locuri aparent democratice s-a mai întâmplat ca atât de mulți străini comasați brusc într-o zonă, la ordin politic, ca o invazie, să distrugă atât de mult și de neângrădit memoria și rosturile acelei zone – mai întâi în numele românismului tribalist, mai apoi în numele libertăților antreprenoriale și de război, sau ale reactivării tradiționalismului-ultranaționalist-ortodox. Lucrurile se petrec aievea, memoria e falsificată; prin tehnici de cyberint-humint, specifice unui război hibrid orientat împotriva populației, Puterea și serviciile construiesc artificial personalități publice, grupuri de putere, cercuri tematice și propaganda, influenceri, simboluri ce sunt repede evidențiate și instalate în manuale, icoane, mesaje subliminale, în condițiile în care Cultura și Cultele au devenit o afacere politică, iar Universitatea locală o bază cvasi-militară lipsită de independență și autonomie academică, fără intelectuali cu discurs civic, cu rol esențial în democrație, dar cu o armată de acoperiți și agenți activi, diminată de mediocritatea profesorilor rurali și scuturată de un răsunător scandal de plagiat internațional comis chiar de un prorector sau de o uriașă manevră de înlăturare din spațiul academic a unui notabil simbol al luptei antitotalitare, totul fiind făcut pentru a asigura din nou în Universitate protecția Puterii, monopolul Rețelei cadristice neo-totalitare și continuitatea valorilor comuniste și de extrema dreaptă.
- Detalii
- Scris de: Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
Evocarea lui Mihai Eminescu la Ziua Culturii Naționale invită la numeroase itinerarii literare, istorice și culturale. Astfel, la 19 noiembrie, 2002, în numărul 49 al revistei România literară, pp. 16-18, cercetătoarea și istoricul Gabriela Omăt (de la a cărei moarte se împlinesc cinci ani în 2024) publica studiul Glose la o fotografie – E. Lovinescu, victimă a mitului eminescian.
- Detalii
- Scris de: Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
Moto:
Nu ne mai gândim la Europa decât din Europa scufundată (Milan Kundera)
- Detalii
- Scris de: Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
Un medalion de platină, la gâtul Reginei spiritului românesc
Acum 20 de ani, în noiembrie, apărea numărul 4/ 2003 al revistei Hyperion, despre care Al. Cistelecan avea să scrie, în revista Vatra, nr. 11-12/ 2003, Anul 33, p.191 (rubrica talmeș-balmeș): “numărul 4 al Hyperionului de Botoșani e un număr dedicat, aproape în întregime, doamnei Monica Lovinescu, începând chiar de la editorialul lui Gellu Dorian (“Lume multă, oameni puțini”).
- Detalii
- Scris de: Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
A fost o șansă pentru România dictatorială și post-comunistă faptul că, lucrând în folosul României la Paris, în inima Occidentului, mult timp pentru o redută veritabilă a presei democratice (Radio Europa Liberă), pentru eliberarea țării sale din ghearele dictaturii despotice când kremliniene, când tribaliste ultranaționaliste, Monica Lovinescu a putut ajunge mai direct și convingător la opinia publică internațională pentru a-i comunica tragediile îndurate de poporul român și a o atrage de partea românilor.
- Detalii
- Scris de: Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
Rolul memoriilor și al istoriilor se dovedește a fi diferit, în epoci diferite, dar și în contextul accelerării ce are loc în epoca noastră, definită drept una a post-advărului și a post-realității. Ce se mai poate face pentru memoria Monicăi Lovinescu? Memorie și istorie, astăzi, înseamnă un câmp de luptă. Între colectivizarea funcțiilor mnezice și libertatea învingătorilor de a impune istorii “oficiale” se duce un război.
- Detalii
- Scris de: Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
New York, New York
- Vino la New York, mi-a spus Norman Manea, la despărțire. Amândoi aveam lacrimi în ochi. Simțeam că el se afla acasă pentru ultima oară. Mama își dormea veșnicia în pământul Bucovinei, de al cărei farmec nu ne putem apăra. Dar fiul nu ajunsese la inima fraților bucovineni. Cărțile sale fuseseră demonizate sau ocultate de către oamenii de bine ai locului, mulți fiind autori și cărturari mândri că sunt de fibră “ortodoxist-patriotică”.
- Detalii
- Scris de: Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
- 90 de ani de la debut -
Moto: "Yvonne Rossignon, cea a exilului, ne demonstrează şi ne justifică lecţia sa că naşterea şi sangvinitatea nu determină singure o etnie, fără a înţelege şi a însuşi mesajul esenţial al spiritualităţii, adoptată nu numai prin aderarea la trunchiul profund al vieţii, dar şi prin trăirea istoriei şi abordarea semnificaţiilor ei" (Ileana Corbea)
- Detalii
- Scris de: Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
- 150 de ani de la naștere -
Otilia Marchiș a fost o scriitoare și un critic de artă notabil, o femeie excepțională, care a iubit călătoriile, mai ales călătoria către esențe, altruismul, prietenia, dialogul între culturi, sensul primordial al aventurii cunoașterii: „ ... Scopul unei călătorii bine făcute şi adînc înţelese este acela de a te întoarce acasă mai bun, mai înţelept, mai deschis spre orizontul fără sfârşit al umanităţii“. A fost un spirit elevat și un model de valoare ce se poziționează prin sinceritate și încredere.
- Detalii
- Scris de: Angela Furtună
- Categorie: Angela Furtuna
1. Istorici britanici și situația din România
Există doi istorici și profesori britanici care au împărtășit un îndelungat destin comun, de fidelitate și deschidere față de istoria României, ca pe o profesiune de credință. Unul este, în mod nedezmințit, Dennis Deletant (n. 3 mai 1946), actualmente încă profesor invitat al Catedrei de studii românești “Ion Rațiu” de la Georgetown University, Washington, DC, și profesor emerit la School of Slavonic and East European Studies, University College, London.