Ioan Sinitean
- Scris de Ioan SINITEAN, Chicago
- Categorie: Ioan Sinitean
„Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” Ioan 1:14
CUVÂNT ÎNAINTE
- Scris de Ioan SINITEAN, Chicago
- Categorie: Ioan Sinitean
« Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămână în întuneric. » (Ioan 12 :46)
I. INTRODUCERE
“lumina şi întuneric”, aceste noţiuni dualiste (în contrast), le găsim în Sfânta Scriptură atât la început cât şi la sfârşitul acesteia. Pentru mulţi dintre cititorii Sfintei Cărţi este surprinzător că dintre acestea două noţiuni, prima menţionată este întunericul şi nu lumina. Dar, Dumnezeu nu a creat întunericul, acesta era deja acolo: “Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric” (Geneza 1:2).- Scris de Ioan SINITEAN, Chicago
- Categorie: Ioan Sinitean
„Căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvîntat în veci! Amin.” (Romani 1:25) “Închinarea este bijuteria lipsă din biserică” A.W. Tozer
I. Introducere/Terminologie În zilele de astăzi, conceptul de închinare este de parte de ceea ce Dumnezeu a intenţionat să fie. Cu fiecare zi ce trece sunt tot mai puţini închinători adevăraţi. Închinarea pentru foarte mulţi a ajuns să fie un act de proslăvire proprie sau o manifestare gălăgioasă în stil păgânesc. Termenul de închinare în Sfânta Scriptură se referă atât la închinarea individuală (Gen. 24:26; Exod 33:9-34) cât şi la închinarea în grup sau ca adunare (Ps 42:4). După ce Dumnezeu cu braţ puternic a scos poporul evreu din robia Egiptului, i-a călăuzit prin pustie spre Ţara promisă le-a dat legi după care să-şi călăuzească atât viaţa religioasă cât şi cea socială. Prin Legea morală - cele 10 porunci - li s-a spus evreilor tot ce trebuia să dea lui Dumnezeu, aşa că nu aveau nici o scuză de a nu împlini cerinţele Sale – Ei erau familiari cu ceea ce era bine sau rău în ochii Creatorului. Li s-a spus şi care era ordinea, care legi erau prioritare când era vorba de respectarea lor: mai întâi, ascultarea de glasul Domnului şi umblarea în căile Sale, şi, după aceea, jertfele ceremoniale (arderile de tot). Închinarea este la urma urmei o expresie ce urmează natural ca urmare a împlinirii primei poruncii: „să nu ai alţi dumnezei afară de mine...” (Exod 20:3). Cea de-a doua poruncă reglementează clar cerinţa lui Dumnezeu: „numai Lui să te închini” Exod 20. Adica, închinare absolută -„ numai Lui” Atunci la Muntele Sinai, sub legământ, poporul ales - evreu a promis să împlinească această poruncă majoră: închinare dată numai Creatorului şi nimănui altul, o închinare exclusivă. Adică, Dumnezeu vrea o închinare absolută. Cu trecerea timpului poporul evreu a uitat de cerinţa majoră a lui Dumnezeu şi de promisiunea lor solemnă. De-a lungul timpului Dumnezeu, prin diferiţi profeţi, le-a amintit mereu că ei nu mai dădeau închinarea Acelui Căruia i-au promis, în schimb au ajuns să o dea lucrurilor care nu aveau nici o valoare... Apostolul Pavel scrie bisericii din Roma şi le menţionează păcatul mare făcut de aleşii lui Dumnezeu vizavi de cerinţa de închinare: „Căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului”...şi (se înţelege din text) este timpul să I se dea lui Dumnezeu ce i se cuvine şi în modul care ÎL onorează pe El. Cu alte cuvinte, Dumnezeu doreşte să Îşi revedice dreptul de a primi închinarea atât de la poporul ales evreu cât şi de la poporul ales dintre neamuri care e biserica, adică noi... A-I da închinare lui Dumnezeu înseamnă a-I da slavă, a-I da onoare şi mulţumire: „Cînd aceste făpturi vii aduceau slavă, cinste şi mulţămiri Celui ce şedea pe scaunul de domnie, şi care este viu în vecii vecilor...” (Apocalipsa 4: 9). Şi practicând aceasta noi suntem convinşi că El este singurul care merită închinarea noastră (Apocalipsa 4:11). La rândul său, Apostolul Pavel reia această idee atunci când evreii au revendicat drepturi speciale (doar erau poporul ales, nu?) spunând: ”Tu, care te numeşti iudeu care te reazemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău, care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri pentru că eşti învăţat de Lege.” (Rom. 2:17-18). Din Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, află că:
• A SE ÎNCHINÁ mă închín intranz. 1) rel. A manifesta o atitudine de evlavie față de o divinitate.
• A revendica - a cere, a pretinde un drept, ca fiind al său. Închinarea autentică nu este o emoţie, dar este întotdeauna emoţională. Duhul lui Dumnezeu atinge întotdeauna emoţiile noastre şi ne determină să avem o atitudine reverenţioasă faţă de El ... Închinarea adusă numai lui Dumnezeu arată demnitate absolută şi câştigarea unei aprecieri extrem de valoroase din partea Lui. Când Domnul Isus a fost întrebat de farisei care este cea mai mare dintre toate poruncile Vechiului Testament, Domnul Isus a răspuns în Marcu 12:30, “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău, şi cu toată puterea ta. Aceasta este prima poruncă.” Dacă-L iubeşti aşa pe Dumnzeu, atunci şi închinarea este aşa cum o vrea El. Doresc ca în continuare să prezint câteva motive de închinare din multitudinea de motive aflate în Sfânta Scriptură.
II. MOTIVAŢII DE A NE ÎNCHINA LUI DUMNEZEU
1. Închinarea noastră este o recunoştiinţă dată lui Dumnezeu. Când ne închinăm lui Dumnezeu, noi ÎI răspundem smeriţi la atât de multe acţiuni ale Sale faţă de noi. Menţionez 1 Ioan 4:19 unde spune: “Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit mai întâi (primul).” Când ne închinăm lui Dumnezeu, noi recunoaştem că toate binecuvântările din viaţa noastră un sunt meritul nostru ci a-L Lui. Pentru că Dumnezeu ne-a iubit, ne-a chemat şi ne-a salvat, se cade ca noi să răspundem dragostei şi milei Sale prin actul închinării. În Ioan 4:23, “Dar vine ceasul, şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi adevăr, pentru că Tatăl caută astfel de închinători.” Pavel Apostolul, scriind bisericilor din Colose, Efes şi Filipi, declară cu îndrăzneală cine este Cel ce merită sau revendică inchinarea noastră: „Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile cari sînt în ceruri şi pe pămînt, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpîniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru El.” (Coloseni 1:16) (s.a) „pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi, şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai pe sus de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.”( Efeseni 1:20-21) (s.a) „pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pămînt şi de supt pămînt, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.” (Filipeni 2:10-11) (s.a).
2. Închinarea noastră este o datorie faţă de Dumnezeu pentru Cine este El. Lauda este un răspuns la ceea ce face Dumnezeu. Închinarea este un răspuns la Cine este Dumnezeu. Îl laud pe Dumnezeu; Îi mulţumesc pentru mila Lui şi Îi datorez închinarea mea pentru Cine este El, pur şi simplu pentru că El este Dumnezeu. Eu nu mă închin Lui doar din cauza a ceea ce El va face pentru mine, ci pentru ceea ce El este pentru mine. În Psalmul 95, avem un număr de declaraţii care ne spune cine este Dumnezeu. În vs 1, El este numit, “Domnul” şi “Stânca mântuirii noastre.” În v 3, El este numit, “Dumnezeul cel mare” şi “marele Rege mai presus de toţi dumnezeii.” În v 4-5 El este lăudat pentru lucrarea Sa ca şi Creator al tuturor lucrurilor. În v. 6, El este “Creatorul nostru.” În vs 7, El este “Dumnezeul nostru,” El este personal. El este Păstorul nostru mare şi blând. În vs 8-11, El este Dumnezeul istoriei care au călăuzit naţiunea lui Israel şi este gata să ne călăuzească şi pe noi, poporul său răscumpărat prin sângele singurului Său Fiu.
3. Închinarea noastră este o recunoaştere a faptului că aparţimem Lui. Că am fost cumpăraţi cu un mare preţ ca să fim numai ai Lui Dumnezeu. Apostolul Petru spune: ”căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sîngele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.”(1 Petru 1:18-19). Noi creştinii Îi datorăm închinare noastră lui Dumnezeu şi numai Lui. Suntem ai Lui, am fost răscumpăraţi prin jertfa nespus de scumpă a Fiului Său, Îi aparţinem, nu mai suntem ai noştri.
III. MODALITĂŢI DE ÎNCHINARE LUI DUMNEZEU De asemenea Sfânta Scriptură ne spune că nu ne putem închina cum dorim ci Dumnezeu a stabilit nişte reguli clare şi in aceasta privinţă, astfel:
1. Închinarea noastră trebuie să fie exclusivă, numai lui Dumnezeu şi cu nici un preţ altei făpturi sau obiecte: „Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sînt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii pînă la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc...” (Exod 20:5) (de asemenea vezi şi Isaia 55: 8,9 şi Romani 11: 33-34). Se cuvine ca toate energiile noastre să le dăm lui Dumnezeu. Orice acţiune, orice mişcare... Nu ne este permis să risipim nici un strop din energia primită, ci s-o implicăm într-o lucrare sau alta pentru Slava lui Dumnezeu. Scriind bisericii din Colose, Pavel le aminteşte fraţilor că ei nu pot face ce vor sau cum vor. Şi că în creştinism sunt anumite valori de care ei trebuie să ţină seama. Astfel el le recomandă ceea ce consider eu, ca fiind valabile şi pentru noi, credincioşii de astăzi: „şi orice faceţi, cu cuvîntul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulăţmiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” (s.a) Sau citind un alt verset din Sfinta Scriptura: “Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii cari ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos.” (Coloseni 3: 17, 23-24). Să nu pierdem din vedere adevărul că slujirea şi dăruirea noastră corectă se poate realiza doar prin Dumnezeu (Iov 12:13).
2. Închinarea noastră trebuie să fie în neprihănire. Psalmistul David prezintă cum anume trebuie efectuată închinarea: ”Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte!”, cu alte cuvinte cu o inimă neprihănită. Închinarea noastră poate fi în zadar dacă „inima” nu e în corespondenţă bună cu viaţa: „Duceţi-vă numai la Betel, şi păcătuiţi! Duceţi-vă la Ghilgal, şi păcătuiţi şi mai mult! Aduceţi-vă jertfele în fiecare dimineaţă, şi zeciuielile la fiecare trei zile!” (Amos 4:4), vezi şi Matei 15: 8-9.
3. Închinarea noastră trebuie să fie sinceră şi evlavioasă. Adevărata închinare este însoţită de dorinţa sinceră de supunere şi ascultare absolută faţă de Dumnezeu: „Şi Căpetenia oştirii Domnului a zis lui Iosua: “Scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care stai este sfînt.” Şi Iosua a făcut aşa.” (Iosua 5:15). Închinarea noastră trebuie să fie smerită, gata de a ne apleca fiinţa în faţa Făcătorului nostru: „veniţi să ne închinăm şi să ne smerim, să ne plecăm genunchiul înaintea Domnului, Făcătorului nostru!” Psalmul 95:6.
4. Închinarea noastră trebuie să fie în duh şi adevăr. Domnul Isus vorbind cu femeia samariteancă la fântâna lui Iacov i-a spus: „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, cînd închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” Ioan 4:23-24. Dumnezeu fiind duh poate comunica doar cu oamenii stăpâniţi de acelaşi duh ca şi a-L lui.
5. Inchinarea noastră trebuie făcută cu băgare de seamă, cu teamă şi evlavie. Închinarea nu o putem face oricum, oricând şi cu orice, ci doar aşa cum îi place lui Dumnezeu. Lecţia lui Nadab şi Abihu (Levetic 10) ne învaţă că Dumnezeu nu primeşte orice fel de închinare făcută după bunul nostru plac (după standardele noastre). Putem face orice fel de slujbă de închinare dar sigur că nu va fi primită. Principiul biblic este foarte clar, nu putem face voia lui Dumnezeu prin mijloacele noastre. Jertfele noastre, închinarea noastră trebuie să placă Domnului şi nici decum nouă „şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos.” (1Petru 2:5)
6. Închinarea noastră trebuie să ne coste. Este bine cunoscută declaraţia regelui David care a spus că nu vrea să aducă ceva Domnului dacă nu îl costă. Închinarea noastră faţă de Dumnezeu se cere să fie cu jertfă. Dar jertfa cerută nouă astazi e diferită de cea din vechime: „şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.” (Romani 6.13). Iar în (Romani 12:1), Apostolul Pavel prezintă ce anume şi cum anume să fie plăcută jertfa pentru Dumnezeu pe care Să-I-o aducem astăzi: „Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfîntă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” (într-o altă traducere apare „o cuminte slujbă duvovnicească” Sinteza versetelor prezentate mai sus este aceea că Dumnezeu ne cere Să-I oferim trupurile noastre ca o jertfă plăcută. Ele Îi aparţin şi noi trebuie să trăim în aşa fel încât ele să fie folosite pentru scopul destinat de Creatorul: temple ale Duhului Sfânt. Ni se cere să onorăm pe Dumnezeu prin orice activitate care implică trupul nostru: “Deci, fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31).
7. Închinarea noastră trebuie să fie făcută cu devotament, cu dăruire totală, dăruind timpul nostru lui Dumnezeu. Ţinând cont de faptul că timpul este o categorie filozofică ireversibilă, Dumnezeu ne-a cerut să-l folosim cu maximă eficienţă, cu înţelepciune: “Răscumpăraţi vremea, căci zilele sînt rele.” (Efeseni 5:16). Şi cu atât mai mult trebuie făcută în vederea întâlnirii cu Mântuitorul: „Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cîtă vreme se zice: “Astăzi,” pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Hristos, dacă păstrăm pînă la sfîrsit încrederea nezguduită de la început, cîtă vreme se zice: “Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” (Evrei 3:13-15). (s.a)
IV Concluzia Închinare implică atitudini de veneraţie, uimire, reverenţă, respect şi adorare. Închinarea este răspunsul nostru de copii dat Tatălui Ceresc. Închinarea nu trebuie să fie doar un eveniment de duminică, ci închinarea trebuie să fie un stil de viaţă. Consider că parcurgând împreună cu mine acest studiu ai putut să ajungi la concluzia că Dumnezeu, Făcătorul nostru aşteaptă de la noi “să ne arătăm mulţumitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică;” Închinarea este privilegiul dat nouă de a-L pune în mod constant pe Dumnezeu mai întâi, pe primul loc în ceea ce spunem, ceea ce gândim şi ceea ce facem. Închinarea este o chestiune de ascultare, de răspuns corespunzător Tatălui Ceresc: “De aceea, prin El să ne ofere în permanenţă jertfă de laudă lui Dumnezeu, că este, rodul buzelor noastre, mulţumind pentru numele Lui.” Evrei 13:15 Dumnezeu Tatăl doreşte să-şi revendice închinarea. Cui dăm noi astăzi închinarea noastră? Mă rog ca Bunul Dumnezeu să ne ajute să-Î dăm închinarea numai lui pentru că numai El merită şi noi Îi suntem datori. Amin. Ioan Sinitean, Chicago, USA
- Scris de Ioan SINITEAN, Chicago
- Categorie: Ioan Sinitean
În contextul actual de divergenţe de opinii, de neînţelegeri între fraţi, de ruperi de biserici, recomand ca la rublica Cercetaţi Scripturile să studiem un caz din istoria poporului evreu, felul în care a fost soluţionat şi de la care avem şi noi multe de învăţat, şi anume,
„Altarul neînţelegerilor”
sau SOLUŢIONARE BIBLICĂ A CONFLICTULUI DINTRE FRAŢI
Iosua 22:1-34
“şi aşezaţi-vă în mijlocul nostru; dar nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului, şi nu vă despărţiţi de noi, zidindu-vă un altar, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru!“ Iosua 22:19b
Consider că fiecare dintre noi suntem conştienţi că trăim într-o lume a conflictelor. Există conflicte între naţiuni, conflicte interne între etnii, uneori conflicte la serviciu, conflicte în familie şi cu durere scriu, există conflicte şi între fraţii din Biserica Domnului Christos.
- Scris de Ioan SINITEAN, Chicago
- Categorie: Ioan Sinitean
În contextul actual de divergenţe de opinii, de confundarea lucrării lui Dumnezeu cu “lucrarea” oamenilor, recomand ca la rublica Cercetaţi Scripturile să studiem încă un caz soluţionare a divergenţelor pe care a dat-o cu aproape două mii de ani Dumnezeu prin Apostolul Pavel şi de la care avem şi noi multe de învăţat, şi anume,
CHEMAREA LA UNITATE CREŞTINĂ
Text: 1Cor. 1:1-16
„sa fiţi uniţi în chip desăvârşiţi într-un gând ..”1 Cor.1:10
I. SALUTAREA bisericii din Corint.
Prezentarea lui Pavel ca apostol chemat de Dumnezeu chiar de la începutul epistolei, a fost “în ton” cu stilul grecesc de a scrie scrisori. Dar mai mult ca atât, el a dorit în acelaşi timp să le dea răspuns pe măsură acelora dintre ei care îi contestau poziţia de Apostol, pe considerentul că el nu a fost printre cei 12, şi cum că nu ar avea o chemare divină. ( 1 Cor. 9:1, şi 2 Cor. 12:12).
- Scris de Ioan SINITEAN, Chicago
- Categorie: Ioan Sinitean
În contextul actual de divergenţe de opinii, de “lupte” neprincipiale între fraţi, de confundarea lucrării lui Dumnezeu cu “lucrarea” oamenilor, recomand ca la rublica Cercetaţi Scripturile să studiem soluţia pe care a dat-o cu aproape două mii de ani Dumnezeu prin Apostolul Pavel şi de la care avem şi noi multe de învăţat, şi anume,
ÎNGĂDUINŢĂ ŞI ACCEPTARE CREŞTINĂ
„Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic, care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.” Rom. 14:1
I. INTRODUCERE
În acest Capitol 14, din Romani, Apostolul Pavel continuă tematica incepută în capitoalele 12 şi 13 (tematică prezentată şi Bisericii din Corint), parafrazată prin expresia: “Nu fă nimic care să cauzeze fratelui tău să cadă.” (1Cor.8:13; 1Cor.8:1b), insistând cu precădere asupra problemelor de conştiinţă şi de convingeri personale şi nicidecum asupra problemelor de doctrină fundamentală creştină.
- Scris de Ioan SINITEAN, Chicago
- Categorie: Ioan Sinitean
“Rugăciunea este cheia ce ne-a dat-o Dumnezeu să deschidă uşile cu puterea Sa.” Ward B. Scharp
Este bine ştiut de noi, de toţi, faptul că Domnul Isus a trăit o viaţă de rugăciune. Exemplul Său de a se ruga sistematic Tatălui i-a determinat pe ucenicii Săi să fie mai interesaţi în acest domeniu. Nicăieri în Biblie nu găsim că vreodată ucenicii Să-I fi cerut Domnului Isus să-i înveţe cum să predice sau cum să facă minuni. Însă găsim scris (textul citat) că la un moment dat, unul dintre ucenici I-a cerut să-i înveţe cum să se roage. Nu ne este relatat numele ucenicului, ceea ce înseamnă că ar fi putut fi oricare dintre ei; tot aşa oricare dintre noi, putem să-I cerem Domnului să facă acelaşi lucru: să ne înveţe cum să ne rugăm. Acest fapt ne spune că rugăciunea e foarte importantă şi merita să învăţăm şi noi cum să ne rugăm.
- Scris de Ioan SINITEAN, Chicago
- Categorie: Ioan Sinitean
IOCHEBED MAMA LUI MOISE (Exod 2:1-10)
I. INTRODUCERE
Mai mult ca oricând, atunci când ne apropiem de sărbătoarea mamei sufletul nostru se umple de nostalgie şi gândurile ne “zboară” spre mama (dacă mai e în viaţă) sau spre ceea care a fost mama noastră. Nu vom fi în stare să-I mulţumim îndeajuns lui Dumnezeu pentru mama noastră şi nici mamei noastre pentru ceea ce a făcut sau încă mai face pentru noi. Fără îndoială că se cade să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru calităţile speciale, unice pe care le-a pus în mama noastră.
Ziua mamei, e ziua recunoştinţei şi a mulţumirii…Nu am să uit niciodată pe cea care mi-a dat viaţa, care m-a învăţat primul gângurit şi primul pas spre viaţă; pe mama mea. Acum, ea e acasă la Domnul, dar ceea ce a făcut va sta…ca un exemplu de urmat şi o încurajare pe drumul vieţii.
- Scris de Ioan SINITEAN, Chicago
- Categorie: Ioan Sinitean
- Scris de Ioan SINITEAN, Chicago
- Categorie: Ioan Sinitean
În cadrul seriei „CERCETAŢI SCRIPTURILE” propun să studiem împreună o pildă spusă de Domnul Isus. Aplicarea ei în viaţa noastră ne v-a aduce numai binecuvântare:
VIP (VERY IMPORTANT PERSON) PERSOANĂ FOARTE IMPORTANTĂ
“Ci, când eşti poftit, du-te şi aşează-te în locul cel mai depe urmă; pentruca, atunci când va veni cel ce te-a poftit, să-ţi zică: "Prietene, mută-te mai sus.” Lucrul acesta îţi va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masă împreună cu tine. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi cine se smereşte, va fi înălţat."(Luca 14:10-11)