"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Cînd va veni Mîngîietorul, pe care-L voi trimete dela Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede dela Tatăl, El va mărturisi despre Mine şi voi deasemenea veţi mărturisi, pentrucă aţi fost cu Mine dela început. Ioan 15:26

Cei ce au primit propovăduirea lui, au fost botezați; și în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete.” Faptele Apostolilor 2:41


I. INTRODUCERE:

A. Duhul Sfânt a existat din totdeauna, a fost activ în creația lumii împreună cu Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul. Activitatea  DUHULUI Sfânt în Vechiul Testament a fost:
1. Limitată cu privire la oamenii peste care venea (era selectivă); venea doar peste câțiva aleși de Dumnezeu Tatăl.
Duhul Sfânt a fost asupra  lor, mai degrabă decât în ​​ei.

“După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătîndu-li-Se deseori timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu. Pe cînd Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, "pe care," le-a zis El, "aţi auzit-o dela Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt.". Faptele Ap. 1:3-5

 

I. Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt

Înainte ca Domnul Isus să intre în săptămîna patimilor, El i-a pregătit şi prevenit pe ucenici despre toate “încercarile” prin care o să treacă. Le-a spus că “trebuie” să moară, şi apoi va învia. Le-a promis însa că nu îi va lăsa singuri, ci le va trimite un Mângâietor:

“Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor. Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos; dar fiecare la rîndul cetei lui. Hristos este cel dintîi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos.” (1 Corinteni15: 20-22)


Cele două versete prezentate mai sus sunt luate din Prima Epistolă a Apostolului Pavel către Corinteni capitolul 15, care e considerat cel mai important tratat de teologie în domeniu. De fapt este primul tratat de acest gen din lume. Nimeni altcineva nu a mai îndrăznit să-l discute la acest nivel. În biserica din Corint Apostolul Pavel a fost confruntat pentru prima dată cu o problemă foarte interesantă şi anume, cei mai mulţi de aici credeau în învierea Domnului Isus din morţi dar nu credeau în învierea morţilor ce decurge din acest eveniment.

Caci un Copil ni s-a nascut, un Fiu ni s-a dat, si domnia va fi pe umarul Lui; il vor numi: "Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Parintele vesniciilor, Domn al pacii." Isaia 9:1-7

Profetul Isaia este considerat evanghelistul Vechiului Testament datorită bogației de informație ce o prezintă în cartea sa referitoare la Mesia. El este vizionarul, este proorocul care a vazut în viitor, este cel care a zărit din timp intervenția extraordinară pe care o va face Dumnezeu în viața poporului Israel, intervenție a cărei urmări se vor resimti și în viața celorlalte națiuni ale lumii.

Isaia a proclamat profeția din care am citat mai sus prin anul 725 I.C. Bunul rege Ozia murise iar urmașii săi au dus țara la paragină, atât din punct de vedere economic cât și spiritual. În Israel domnea Pecah iar în Iuda Ahaz, ambii regi erau considerați corupți și slabi.

As the leader goes, as the people goes... ”[1]


Dumnezeu a instituit autoritatea civilă ca un instrument al justiţiei Sale dumnezeieşti de a menţine ordinea şi buna moralitate în societatea umană. Pare paradoxal faptul că pentru acest scop Dumnezeu foloseşte omul (care e supus tentaţiei păcătoase) ca să aplaneze acţiuni violente sau ilegale ale confraţilor săi, oamenii. Dar ca această supraveghere a guvernului civil peste oameni să fie adecvată, Dumnezeu cere un anumit standard de caracter de la aceşti guvernanţi.

Sau, altfel spus, Dumnezeu, nu numai că a instituit autoritatea civilă, ci şi a prescris calificările pe care trebuie să le aibă conducătorii poporului, ca acesta să poată duce o viaţă paşnică şi prosperă.

Prima idee pe care doresc să o menţionez aici este faptul că Biblia nu spune nimic dacă poporul ar fi fost făcut pentru conducători, ci spune că ei, conducătorii, au fost făcuţi (aleşi) pentru a sluji poporul:„Prin mine cârmuiesc dregătorii, şi mai marii, toţi judecătorii pământului.” (Proverbe 8:15 ),(s.a)

şi am văzut fiara şi pe împăraţii pămîntului şi oştile lor, adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.” Apocalipsa 19:19

"Duhurile cele rele i-au strâns în locul care ... se cheamă Armaghedon." Apocalipsa 16:16

INTRODUCERE

Scriptura zugrăvește Armaghedonul ca bătălia finală şi decisivă care încununează războiul de veacuri dintre Hristos şi Satana. Armaghedonul reprezintă încercarea extremă a lui Satana de a-i distruge pe cei care îndrăznesc să asculte de Dumnezeu prin ameninţarea cu tortură şi moarte.

Armaghedonul reprezintă doar culmea unui plan creat de Satana de mii de ani care să-i împiedice pe copiii lui Dumnezeu să capete mântuirea. Ca vrăjmaş, a cărui înălţare de sine a atras aruncarea lui din ceruri, Satana şi-a declarat scopul de a-L răsturna pe Dumnezeu şi de a prelua conducerea universului Său: Isaia 14:13, 14. "Tu ziceai în inima ta: 'Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.' "

Scrisoare către Biserica din Efes și către...tine

Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintîi.” Apocalipsa 2:4


INTRODUCERE

Apostolul Ioan a scris trei tipuri de lucrări inspirate de Duhul Sfînt: Evanghelia, 3 epistole și Apocalipsa. Dacă în Evanghelia după Ioan, accentul cade pe a crede în Hristos, în epistoale, accentul cade pe a fi sigur de mîntuirea oferită de Hristos, în Apocalipsa accentul cade pe a fi gata pentru revenirea lui Hristos și evenimentele ce vor urma după aceea.

 

Apostolul Ioan redă în această carte conținutul scrisorilor adresate de Domnul Isus celor 7 biserici din Asia Mică. Formatul scrisorilor este identic dar conținutul este complet diferit, în concordanță directă cu realitatea din biserică la ora respectivă. Și a început ciclul acestor scrisori cu Biserica din Efes care a avut aproximativ 40 de ani vechime cînd Ioan a scris această scrisoare.

„Dar după cîtăva vreme pîrîul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară.” Ieremia 17: 7

INTRODUCEREA

Cu cîteva numere mai înainte am scris despre “Dezastrul îngrijorărilor”. Și m-am inclus și pe mine printre cei ce se îngrijorează, cînd ar trebui foarte clar să nu ne îngrijorăm. Cum aceasta tematica a îngrijorărilor e așa de mare încăt nu poate fi expusă doar într-un singur studiu, propun ca în studiul de față să continuăm tematica, dar, de data aceasta, luînd un caz concret: profetul Ilie.

Evenimentele prezentate în capitolul anunțat mai sus au avut loc pe vremea lui Ahab, regele lui Israel. Ahab este descris ca fiind mai rău decât toţi regii dinaintea lui. Sub domnia lui, a devenit ilegal să te închini lui Dumnezeu în Israel, ca urmare a influenţei nefaste a Izabelei. Domnia lui Ahab și a Izabelei a fost una dintre cele mai întunecate perioade ale istoriei, în Vechiul Testament.

PREAMBUL

Viața noastră este o înșiruire de momente ce cuprind bucurii, dureri, dezamăgiri, oportunități, testări, examene, căderi, ridicări, pierderi dar și succese. Fiecare dintre acestea au avut în viata noastra impacturi de diferite grade. Astfel unele au trecut aproape neobservate, altele au avut importanță minoră, iar unele au avut impact decisiv asupra personalității noastre. De unele dintre acestea suntem mîndri, pe cînd de altele nu ne place nici măcar să le reamintim.

Unele evenimente, acțiuni, decizii pe care le-am luat ne-au marcat destinul vieții pentru totdeauna. Luarea de decizii este o acțiune foarte serioasă, chiar dură uneori. Viața este de fapt o serie de momente în interacțiune – momente ce se leagă între ele unele de altele ca un șirag de mărgele.

În vremea aceea, Moise, crescînd mare, a ieşit pe la fraţii săi, şi a fost martor la muncile lor grele. A văzut pe un Egiptean, care bătea pe un Evreu, unul dintre fraţii lui. S-a uitat în toate părţile, şi, văzînd că nu este nimeni, a omorît pe Egiptean şi l-a ascuns în nisip. A ieşit şi în ziua următoare; şi iată că doi Evrei se certau. A zis celui ce n-avea dreptate: "Pentru ce loveşti pe semenul tău?" Şi omul acela a răspuns: "Cine te-a pus pe tine mai mare şi judecător peste noi? Nu cumva ai de gînd să mă omori şi pe mine, cum ai omorît pe Egipteanul acela?" Moise s-a temut şi a zis: "Nu mai încape îndoială că faptul este cunoscut. Faraon a aflat ce se petrecuse, şi căuta să omoare pe Moise. Dar Moise a fugit dinaintea lui Faraon, şi a locuit în ţara Madian. A şezut lîngă o fîntînă » Exod 2:11-15