"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Evenimentele lunii martie 2021 m-au determinat să revin la o temă mai veche, dar foarte actuală: SEMNE ale vremurilor din urmă. Am scris și altădată că nu vă voi prezenta vremurile din urmă ci SEMNE detaliate prin Semințiile lui Israel + Erezii + Muntele Templului + Nenorociri Noi + Esticii (Împărații Răsăritului). Citind întreg articolul veți găsi informații despre Nenorociri.

Trăim acum, în luna noiembrie 2020, situații greu de imaginat că ar fi posibile într-o lume civilizată. Asistăm la obținerea reală a rezultatelor alegerilor americane, timp în care statele guvernate de partidul democrat au lansat reguli prin care se restrâng activitățile în aer liber, se restrâng activitățile afacerilor mici și mijlocii, se restrâng întâlnirile bisericilor de duminica, de sărbători și în cursul săptămânii. Sunt reguli, care pentru unii sunt încălcate, nefiind logice și nepunând în pericol sănătatea celor in jur. Cei de sus zic una și noi facem ce credem că e bine. Situația penibilă creată este pe fundalul crizei COVID-19 la nivel global și local, dar mai ales situația neclară a rezultatelor alegerilor din America.

Suntem din nou în fața unor decizii care ne vor afecta pe noi și familiile noastre.

Scriu acest articol, cu ceva emoții, la evenimentele petrecute săptămâna aceasta în Israel. De 20 ani, la rubrica escatologică a publicației RomanianTimes, am scris printre altele, că va veni vremea, când teritoriile promise de Dumnezeul cerului și al pământului, poporului Israel vor fi date și recunoscute. Amintesc o sumarizare a unor articole sub titlul Evreizarea Canaanului cu următoarele idei principale: Poporul Israel, format din douăsprezece seminţii va fi adunat din toate ţările, scos dintre neamuri, din cele patru capete ale pământului (est, vest, nord, sud) şi aşezat în ţara promisă părinţilor lor, lui Avraam, Isaac şi Iacov, unde vor avea drepturi depline;

    Pentru că, prinde tot mai mult rădăcini în America și se extinde chiar la concetățenii mei români și copiii lor, mă simt obligat să vă readuc în actualitate EREZIA SOCIALISMULUI, care, mulți dintre noi am trăit-o nu avem voie să tăcem.

La prezenta rubrică escatologică vă readuc în actualitate erezia de curând apărută în America și care, noi, care am trăit-o nu avem voie să tăcem. Este EREZIA SOCIALISMULUI.

             La prezenta rubrică escatologică vă readuc în actualitate erezia de curând apărută în America și care, noi, care am trăit-o nu avem voie să tăcem. Este EREZIA SOCIALISMULUI.

La prezenta rubrică escatologică vă aduc în actualitate erezia de curând apărută în America și care, noi, care am trăit-o nu avem voie să tăcem. Este EREZIA SOCIALISMULUI.    

(Închiderea temporară a guvernului SUA)

 

            Se întâmplă uneori ca și în cazul articolului prezent să mă rezum în a da răspuns cititorilor cu privire la unele din evenimentele actuale. Și văzând că subiectul nu a fost atacat de alți colaboratori, în prezenta ediție, mă simt obligat să-l reliefez.

Desigur că toți suntem conștienți de viteza cu care se transmit știrile și asta este una din rațiunile pentru că foarte multe dintre ele sunt nedocumentate și sunt preluate așa cum se transmit. De aceea este extrem de important să fim treji, să veghem și să promovăm adevărul.

            În ediția din septembrie 2018 intenționez să atrag atenția cititorilor la câteva evenimente curente spre care trebuie să ne poziționăm în mod corect.